Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu au ridicat în picioare publicul sucevean cu piese folclorice interpretate într-un stil modern. Concertul, două ore de poveste, de muzică cu miez arhaic, dar în stilul Lupilor, rock și trap, „piese cu un sound mai dacic, mai tracic, cu trompete, cu chitare, cu ritmuri înțepate”, s-a desfășurat pe 23 februarie 2023, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Spectatorii au umplut până la refuz sala de spectacol, semn că artiștii din Republica Moldova au fost doriți de suceveni. Aceștia au concertat pentru prima dată la Suceava și au venit cu un proiect care prinde la publicul de toate vârstele.
Concertul a fost plin de ritm, pe fondul unui joc de lumini permanent, dar și plin de emoție, pentru că atunci când urcă pe scenă Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu „răsună văile”, reînvie folclorul autentic în toată frumusețea lui, pentru că artiștii „îl povestesc frumos”, prin vers, prin muzică, prin atitudine, prin felul original în care transmit mesajul. Combinația dintre voci și partea instrumentală a creat o atmosferă unică de care s-au bucurat sute de spectatori.
Fie că au fost sârbe, hore, cântece de leagăn, cântece de cătănie, de joc, de jale etc., toate au păstrat vibe-ul original, doar că Lupii le-au adus un aer fresh.
„A fost o vibrație atât de frumoasă...”
Surorile Osoianu (Ansamblul etnofolcloric familial format din cinci membre: Ileana, Iulia, Valentina, Romelia, Maria, născute la Horești, raionul Fălești),„un dar de la Dumnezeu”, după cum a spus Alex Calancea (producer, composer, bass guitarist, music director), liderul Lupilor, au fost îndelung aplaudate pentru că sunt autentice, iar folclorul lor, piesele adunate de la bătrânii satelor moldovenești, te înveselește, dar imediat poate să te facă să plângi, pentru că ele cântă și bocet.
Fuziunea între rock, trap și folclor se dovedește a fi o reușită, publicul fiind cel care a dat verdictul. Lupii și-au arătat colții (la propriu, având în vedere că au purtat pe scenă și câteva măști specifice lupilor), s-au dezlănțuit pe scenă, formând o „haită” la care s-a alăturat și publicul.
„Toți suntem lupi în această seară. O haită, pentru că suntem frați și cântăm împreună”, a spus Alex Calancea, care a îndemnat publicul să se ridice în picioare și să danseze o sârbă moldovenească, lucru care s-a și întâmplat, „pentru că avem inimă de lup, și sânge românesc, fierbinte, pentru că știm să cântăm frumos, să dansăm frumos, să plângem frumos...”. Nu de puține ori publicul a strigat în cor „Lupii”, „Lupii”, rechemându-i pe artiști în urale și aplauze.
Apoi, sucevenii au cântat împreună cu artiștii „Aseară ți-am luat basma”, „Răzășeasca”, „Cântă cucu-n Bucovina” etc.
Interpretarea piesei „Purtata fetelor de la Căpâlna” de către Surorile Osoianu, pe ritmuri moderne, a fost bine primită de public. Este vorba de o piesă românească foarte veche culeasă de Surorile Osoianu din satul Căpâlna.
Liderul Lupilor, Alex Calancea, le-a mulțumit sucevenilor pentru că au venit în număr mare la spectacol, pentru că au cântat împreună pentru frații români din Cernăuți, „care au mai mare nevoie”, și pentru că vocile sucevenilor s-au auzit până la Chișinău, „a fost o vibrație atât de frumoasă”.
Concertul de la Suceava a fost mai mult decât muzică. Artiștii au pus în valoare, în manieră proprie, cântece din folclorul urban, „cântece din patrimoniul nostru cultural”, cântece care creează emoții și fac punte între generații. În sala de spectacol au fost oameni de toate vârstele, de la copii de doar câțiva anișori, până la bunici cu tâmplele albe. Evenimentul la Suceava face parte dintr-un turneu național, care mai cuprinde spectacole la Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și București.