Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 24 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 45 (8269)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   20 imagini |   ø fişiere video

Electromobilitate

La Vatra Dornei, eveniment naţional de promovare a transportului ecologic

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Echipa proiectului Electromobilitate, în colaborare cu Primăria Vatra Dornei, a organizat, în perioada 17-19 februarie, al şaselea eveniment de promovare a mobilităţii electrice din seria ElectRoMania.

În expoziţia de prezentare a maşinilor electrice, organizată sâmbătă, 18 februarie, în parcarea de la baza Pârtiei Veveriţa, la Parada automobilelor electrice, 100% tăcută şi curată (fără zgomot, fără  gaze), şi la deplasarea pe TransRarău până la hotelul Alpin de la poalele vârfului Rarău au participat 17 maşini electrice (Tesla, Volkswagen, Hyundai Kona, Renault ZOE, Hyundai IONIQ 5, Kia, Dacia Spring) din Timişoara, Craiova, Câmpina, Braşov, Deva, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş, Suceava.

 

Proiectul Electromobilitate promovează maşinile electrice şi zonele turistice

Tudor Marchiş, unul dintre organizatori, ne-a spus: „Proiectul Electromobilitate a început în anul 2018, pe vremea când în România erau înmatriculate doar 250 de maşini electrice, din dorinţa de a informa şi educa publicul din perspectiva proprietarilor cu privire la convieţuirea cu o maşină electrică în România. În cei 5 ani, proprietarii de automobile electrice incluşi în proiect au adunat peste 1,8 milioane km monitorizaţi în cadrul grupului şi aproape 80 de autori au semnat, până în prezent, peste 2.100 de articole.

Am ales Vatra Dornei pentru că ne place să promovăm peisajele pitoreşti din România și zonele turistice care, din păcate, nu sunt acoperite de stații de încărcare. Sunt locuri deosebite unde se ajunge mult mai greu cu maşinile electrice, trebuie o planificare mult mai bună, şi prin aceste activități ale noastre dorim să impulsionăm şi autoritățile să se implice în acest proiect de dezvoltare a infrastructurii de încărcare. La fel, pensiunile şi hotelurile să ofere pe lângă cazare, mâncare şi posibilitatea de încărcare a maşinilor electrice.

Un al motiv este păstrarea mediului. Aşa zone frumoase cum este Bazinul Dornei, dar şi multe alte zone în care noi am făcut evenimente de acest gen, nu trebuie să le mai poluăm cu gaze de eşapament. Maşinile electrice sunt silenţioase, sunt curate, nu emană gaze în mers şi se potrivesc cel mai bine pentru zonele turistice.

Evenimentele le plănuim când este puțin mai cald, însă a fost o oportunitate bine-venită să venim în sezonul rece la Vatra Dornei pentru că sunt pârtii de schi şi iubitorii sporturilor de iarnă se pot bucura de ele”.

În luna decembrie 2021, Administraţia Fondului de Mediu a lansat programul „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi” printre UAT-urile eligibile de pe lista AFM numărându-se şi municipiul Vatra Dornei, comunele Poiana Stampei şi Coşna.

Prezent la evenimentul de promovare a mobilităţii electrice, Marius Rîpan, viceprimarul municipiului Vatra Dornei, i-a invitat pe posesorii de maşini electrice în vara acestui an pentru a se întâlni din nou la Vatra Dornei, ocazie cu care îşi vor putea încărca vehiculele la staţiile primăriei. Tudor Marchiş a confirmat că la sfârşitul verii va fi următoarea întâlnire de la Vatra Dornei a Proiectul Electromobilitate.

 

Dacia Spring poate parcurge distanţe lungi doar cu o planificare judicioasă a călătoriei

Tot mai mulţi români sunt interesaţi de achiziţia unei maşini electrice, însă unii amână o decizie descurajaţi de preţurile mari sau de staţiile de încărcare insuficiente, în timp ce alţii încă se mai documentează.

Marcel Banu, din Deva, a cumpărat o Dacia Spring în urmă cu un an şi jumătate şi a făcut bilanţul după ce a condus-o peste 70.000 de kilometri, declarându-se foarte mulţumit de autovehicul.

„Am venit pentru prima dată la Vatra Dornei cu Dacia Spring. Contrar tuturor părerilor că Dacia Spring este o maşină de oraş, am demonstrat şi eu, şi alţi colegi că Dacia Spring poate parcurge distanţe destul de lungi. Problema în România este lipsa staţiilor de încărcare. Ca să faci un traseu lung la noi în ţară, trebuie în primul rând să îl planifici foarte bine pentru că rişti să rămâi fără curent pe drum. Dar cu o planificare corectă se poate parcurge orice traseu. De la Deva până la Vatra Dornei am făcut 3 încărcări, nu atât din necesitate, ci mai ales pentru a servi un sandvici şi o cafea, pentru a mă odihni sau pentru a vizita obiective din localităţile prin care trec. Foarte multă lume spune că noi pierdem timpul pentru a încărca o maşină electrică în timp ce ne deplasăm dintr-un punct în altul. Pentru unii o fi pierdere de timp, dar eu mă mai uit la un film, citesc, rezolv o parte din problemele zilnice de pe telefon sau lucrez pe laptop. Am făcut un drum în Germania cu Spring-ul şi când vedeam că începe să mă prindă oboseala, căutam prima staţie de încărcare, parcam, porneam încărcarea, o oră cât dura mă odihneam, mâncam ceva şi apoi plecam mai departe.

Cât despre întreţinere, până acum nu am cheltuit nimic în afară de revizii, care sunt mai mult mai ieftine, nu mai ai de schimbat ulei, filtru, lichid de răcire, iar uzura este minimă”, ne-a spus Marcel Banu.  

 

Staţiile portabile, soluţia pentru zonele unde nu sunt staţii de încărcare

Conform raportului Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, pe parcursul anului 2022 au fost înmatriculate în România 11.611 autoturisme noi cu propulsii pur electrice. Acest volum reprezintă o creştere cu 83,6% faţă de cele 6.323 de maşini electrice înmatriculate în ţara noastră în 2021. Drept urmare, aceste maşini au nevoie de încărcare, inclusive în zone unde nu există staţii de încărcare, iar o soluţie a venit din partea lui Cozmin Stoica, director general Nomad Parts, care a reuşit încărcarea la baza pârtiei Veveriţa a mai multor vehicule electrice cu staţiile portabile NRGkick, care oferă o putere maximă de încărcare cu capacităţi de până la 22 Kw, de la orice priză.

„Ofer stații portabile pentru încărcarea maşinilor electrice, care permit încărcarea de la orice sursă de curent alternativ. Staţiile NRGkick sunt fabricate în Austria şi, cum este cazul celor de la Electromobilitate, care au venit de la Sibiu, Timişoara, Cluj, Braşov, în drumul lor, când ajung la o pensiune sau un restaurant să servească masa conectează stația portabilă la o sursă de curent alternativ, monofazic sau trifazic, şi încarcă bateria maşinii.

Participanții de la Vatra Dornei au fost atraşi de produs pentru că oferă conectivitate uşoară şi foarte bună la sursa de curent alternativ. Produsul se poate conecta prin intermediul unei aplicații de pe telefonul mobil şi de la foarte mare distanță, iar puterea de încărcare oferită de această stație este net superioară față de tot ceea ce există la ora actuală pe piață. Poți lăsa maşina la încărcat, încărcare lentă, cum recomandă toți producătorii, primeşti un telefon la ora 10,00 şi trebuie să te deplasezi în altă parte la ora 11,00. Din aplicație poți seta intensitatea curentului, timpul de încărcare şi alţi parametri. Produsul pe care noi îl avem se găseşte în 54 de locații din toată țara, în special la dealerii de maşini electrice şi pe pagina noastră de internet, este cel mai bun raport calitate-preț, timp de încărcare şi viteză de încărcare. Cel mai bine este ca o stație mobilă de încărcare să intre la posesorul maşinii electrice odată cu livrarea acesteia”, ne-a spus Cozmin Stoica.

 

Reţeaua Supercharger este un mare plus

Prezenţa maşinilor electrice în oraşul staţiune a fost o bună oportunitate pentru cei interesaţi de achiziţia unui astfel de autoturism sau pentru curioşi să afle de la cei care le folosesc zi de zi care sunt avantajele şi dezavantajele acestor maşini, costurile de întreţinere, modalităţi de încărcare, autonomie şi chiar să parcurgă kilometri cu aceste maşini.

După ce a văzut avantajele maşinii electrice, brașoveanul Cristian Marin a schimbat Skoda Enyaq cu o Tesla Model Y Performance dual motor, cu care a parcurs în mai puţin de 3 luni de iarnă peste 10.000 km şi cu care îşi propune drumuri lungi, maşina având o autonomie de peste 450 km. Spaţiul interior este foarte generos, inclusiv cu pasagerii din spate, portbagajul este voluminos, iar bagajele pentru vacanță sau cumpărăturile încap fără nici o bătaie de cap. Pe lângă eleganţă şi confort, interiorul impresionează prin simplitate şi imensa tabletă care răspunde foarte bine comenzilor, meniul Energy care oferă informații detaliate despre consumul maşinii, iar aplicația Netflix şi jocurile sunt excelente pentru a trece mai uşor timpul la încărcare.

La fel şi sistemul de climatizare, care cu un consum infim, funcţionarea bazându-se pe principiul pompelor de căldură, a creat un ambient foarte plăcut în câteva minute, ceea ce la o maşină cu motor termic nu se întâmplă.  

Accelerația este foarte rapidă, şoferului îi aduce un zâmbet pe buze, iar pasagerilor neobişnuiţi cu maşini de putere mare o sperietură: 3,7 secunde de la 0 şi până la 100km/h este un timp impresionant pentru o maşină de dimensiunile modelului Y.

Cristian Marin ne-a spus în timpul deplasării cu eleganta maşină: „Infrastructura de încărcare a fost motivul ce a cântărit cel mai greu în alegerea făcută. În momentul de față, luând în considerare drumurile pe care le frecventez şi pe care intenționez să le parcurg în perioada următoare, rețeaua Supercharger este un mare plus. 50% din încărcările de până acum au fost la Supercharger şi doar 45% acasă. Chiar şi cu toate posturile de la Supercharger ocupate, moment în care puterea stației scade, am încărcat de la 9% la 80% în 35 minute.

Consumul şi autonomia sunt peste aşteptările inițiale. Dacă în deplasările de zi cu zi sunt normale şi apropiate de celelalte autovehicule electrice, situația se schimbă la drumuri lungi, în special la viteze de autostradă, unde aerodinamica îşi spune cuvântul.

Tot ce ține de soft este la superlativ comparativ cu ce am condus anterior, mai ales că mă şi pricep foarte bine la tot ceea ce ţine de softuri.

Zilele de iarnă adevărată din ultima perioadă mi-au oferit prilejul de a testa tracțiunea integrală. Am căutat drumuri acoperite de zăpadă, pe care s-a comportat foarte bine, fără surprize neplăcute.

Evenimentul de la Vatra Dornei este primul drum unde mă bazez pe alte rețele. Vor urma şi experiențe în afara țării, la jumătatea lunii martie având deja programată o călătorie în Polonia, iar în luna iunie o vacanță în Grecia”.

 

„Paradă fără zgomot, fără fum, pentru un viitor mai bun!”

Mihai Tudosă, primul român care a ajuns cu o Dacie Spring la Berlin, în luna septembrie a anului trecut, este cel care a adus proiectului Electromobilitate la Vatra Dornei pentru a promova zona şi staţiunea turistică. „Ne bucurăm că am fost primiți aici, la Vatra Dornei, am fost sprijiniți de autoritățile locale care ne-au asigurat un loc de parcare unde am putut să ne vedem față în față cu cei care au dorit să afle amănunte despre diverse modele de maşini electrice. În cadrul proiectului Electromobilitate am vorbit şi am scris articole, astăzi ne-am văzut, am schimbat impresii, am făcut turul prin stațiune în cadrul paradei <fără zgomot, fără fum, pentru un viitor mai bun!>, pentru a flutura steagul Electromobilitate şi pentru a consuma electroni fără să poluăm.

Cu o Kia EV 6 venită de la Suceava în fruntea coloanei ne-am îndreptat tăcut şi fără fum pe Transrarău până pe Rarău.

A fost oexperienţă interesantă, 17 maşini au învârtit roţile angrenate electric în Vatra Dornei. Mulţumesc tuturor colegilor din proiectul Electromobilitatecare au răspuns la nebunia mea de a-i duce până sus pe Transrarău, la Pietrele Doamnei, domnului Dan Boboescu, care a închegat acest colectiv şi-l menţine omogen, Primăriei Vatra Dornei, care a fost alături de noi prin persoana domnului viceprimar Marius Rîpan, ne-a asigurat parcarea în zonă, energia electrică pentru încărcarea maşinilor la Pârtia Veveriţa şi este deschisă spre dezvoltarea infrastructurii de încărcare,Poliţiei Locale, care ne-a facilitat un tur ce nu va fi uitat prea curând de niciunul dintre noi, lui Cozmin Stoica şi tatălui său pentru soluţia de încărcarea de la baza pârtiei Veveriţa, ziarului Monitorul de Suceava, care a fost alături de noi în promovarea acestui eveniment”, ne-a spus Mihai Tudosă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La Vatra Dornei, eveniment naţional de promovare a transportului ecologic.
 Vizualizări articol: 818 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
La Vatra Dornei, eveniment naţional de promovare a transportului ecologic5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei