Ministerul Educației dublează numărul consilierilor școlari din județ, de la 54 de specialiști câți lucrează în prezent în școlile sucevene, la 115.
Potrivit inspectorului școlar general, prof. Grigore Bocanci, Ministerul Educației a distribuit 61 de posturi de consilieri pentru Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, care vor fi ocupate „de îndată”.
Posturile vor putea fi scoase la concurs pentru perioadă determinată chiar de la momentul repartizării, urmând să fie publicat anunț pentru ocuparea acestora, în cadrul concursului național pentru posturile didactice, precizează Ministerul Educației.
Bocanci a mai menționat că posturile primite vor îmbunătăți raportul consilieri școlari/ elevi, în județ fiind înscriși 114.776 de elevi și preșcolari în învățământul preuniversitar.
Chiar dacă numărul acestor specialiști va crește simțitor, un consilier școlar va deservi aproape 1.000 de elevi.
Din cauza acestui deficit, se întâmplă frecvent ca un consilier şcolar să ofere servicii elevilor din mai multe unităţi de învăţământ, situație în care eficiența muncii acestuia scade considerabil.
La nivel național, Ministerul Educației a repartizat 1.200 de noi posturi de consilieri școlari.
„Cele 1.200 de posturi au fost repartizate în toate cele 42 de județe, pentru acest demers fiind avute în vedere mai multe criterii obiective. În primul rând, s-au corectat decalajele istorice înregistrate între județe. În al doilea rând, s-a ținut cont de diferențele de densitate a populației școlare de la un județ la altul. Astfel, se vor înființa cabinete de consiliere școlară în unități de învățământ de dimensiune mică și medie, cele mai multe dintre acestea fiind localizate în mediul rural”, explică Ministerul Educației.
Ce atribuții are un consilier școlar
Sfera atribuţiilor consilierului şcolar este una destul de largă şi vizează activităţi de informare, consiliere individuală sau de grup, documentare şi îndrumare pentru preşcolari, elevi, părinţi şi profesori, autocunoaştere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, dezvoltare personală.
O altă atribuție importantă din sarcina acestor specialiști vizează orientarea școlară (pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a) și orientarea în carieră (pentru cei dintr-a XI-a și a XI-a).
Tototdată, consilierul şcolar mai dezvoltă o serie de programe de prevenție, programe împotriva violenţei, împotriva consumului de alcool, droguri şi tutun etc.