In memoriam „Spiru Haret”, 15 februarie 1851 - 17 decembrie 1912

Există momente în care linia cercului îşi caută începutul şi, închizându-se, oferă imaginea perfecţiunii, care se contemplă şi care poate fi admirată.

În 15 februarie 2023 se împlinesc 172 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, cel care a fost adevăratul şi cel dintâi „Om al şcolii”.

Reorganizatorul învățământului românesc a început şcoala primară în casa părintească, apoi a urmat câtva timp cursurile unei şcoli din Dorohoi, iar ultimele două clase le-a urmat la Şcoala primară din Sărărie - Iaşi.

În septembrie 1862, a intrat la renumitul Liceu ,,Sfântul Sava” din Bucureşti, unde a terminat studiile cu calificativul “eminenţia”. Precocitatea sa ştiinţifică a fost probată de elaborarea a două manuale – unul de algebră şi altul de trigometrie – şi publicate, încă, de pe băncile liceului. Încă din clasa a III-a de liceu, când s-a ivit prilejul să citească primul articol despre Lună, a prins gustul pentru astronomie, care l-a pasionat şi fascinat.

Se cuvine să dăm de o parte perdeaua timpului, pentru a înţelege de ce, în semn de recunoaştere a meritelor deosebite ale acestui pionier în astronomie, ale acestui om de ştiinţă care a reuşit să transmită în calitate de educator discipolilor săi pasiunea de a munci din greu pentru realizările lor, promovând patriotismul, onestitatea şi adevărul. Numele său şi-a găsit imortalizarea în ceruri cu ocazia obţinerii primei fotografii a Lunii din spaţiul cosmic, când s-a constatat că Luna are şi alte forme de relief decât cele văzute de mii de ani de pe Pământ. Comunitatea ştiinţifică internaţională a fost solicitată, atunci, să propună numele celor mai prestigioase personalităţi din lume, demne de a figura pe harta Lunii, pentru fiecare detaliu descoperit. Uniunea astronomică Internaţională a acceptat ca printre numele propuse să fie şi cel al românului SPIRU HARET. În anul 1976, la 9 martie, cu prilejul  împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud şi longitudine 176 grade vest, în partea lunară invizibilă, a primit numele lui Spiru Haret.

El a fost primul român care a demonstrat valoarea, confirmată mai apoi, a şcolii româneşti de matematică. Astfel, Spiru Haret a devenit primul român care a  obţinut titlul doctor în matematici la Paris. Teza sa a produs o mare surpriză în lumea ştiinţifică a epocii, deoarece a adus elemente neaşteptate, de mare noutate, într-o problemă care făcuse obiectul cercetărilor celor mai mari matematicieni şi mecanicieni europeni, precum francezii Laplace, Lagrange şi Poisson.

Marile realizări ale lui Spiru Haret au fost pe tărâm şcolar.El a fost, în acelaşi timp, dascăl, inspector şcolar şi om politic, a lucrat necontenit în favoarea şcolii şi a educaţiei. Încă din anul 1879, a fost solicitat de către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii pentru a pune umărul la construirea unui sistem naţional de învăţământ de calitate. În acest sens, s-a implicat cu o energie demnă de admirat, a inspectat şcoli şi a făcut rapoarte, a prezidat comisii de organizare. Pentru rezultatele sale de excepţie, în anul 1882 a fost numit membru în Consiliul Permanent de Instrucţiune, iar în anul 1883 a devenit inspector al şcolilor. Convins de necesitatea imediată a dezvoltării în România a învăţământului de toate gradele, Spiru Haret şi-a sacrificat în mod conştient activitatea de cercetare ştiinţifică, începută atât de strălucit, pentru activitatea pe tărâm obştesc. În calitate de inspector general, apoi de secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice (1885), precum şi de ministru al Instrucţiunii Publice (funcţie deţinută între anii 1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1910), a dovedit o energie de neegalat în domeniul legiferării şi organizării învăţământului, dar, mai ales, pentru ridicarea culturală a păturilor mai puţin favorizate de soartă. În paralel, s-a preocupat permanent atât pentru ridicarea conştiinţei profesionale a învăţătorilor şi profesorilor, cât şi pentru ameliorarea condiţiei lor morale şi materiale.

Meritele sale pe tărâm cultural naţional au fost recunoscute, din anul 1892 devenind membru activ al Academiei Române. Ca urmare a activităţii sale, au fost clădite aproape 2000 de localuri de şcoli şi au fost înfiinţate 1700 de posturi de învăţători. Numărul elevilor înscrişi în şcolile elementare a crescut de la 300.000 la 600.000, iar numărul ştiutorilor de carte din vechea Românie a crescut de la 22% la 39%.

Ca recunoaştere a activităţii sale, el a fost supranumit ,,Omul Şcolii” - ,,cel mai glorios titlu ce i s-a putut da” – după cum afirma Gheorghe Ţiţeica. Crezul său despre rostul şcolii a fost rezumat astfel, într-o Circulară, din aprilie 1897, adresată conducătorilor de şcoli: ,,Cea dintâiu datorie a şcoalei, care trece înaintea orcărei alteia este de a forma buni cetăţeni şi cea dintâiu condiţie pentru a fi cineva bun cetăţean este de a-şi iubi ţara fără rezervă, de a avea o încredere nemărginită într-însa şi în viitorul ei. Toată activitatea şi toată îngrijirea celor însărcinaţi cu educaţia tinerimii acolo trebuie să tindă”.

Spiru Haret a dăruit lumii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea impulsul dezvoltării învăţământului laic şi a răspândit lumina cunoaşterii în rândul păturilor largi, de le oraşe şi sate. Primul obiectiv cultural urmărit de Spiru Haret după venirea sa la minister a fost înfiinţarea unei reviste populare, pentru păturile largi de la oraşe şi sate. Începând din 5 octombrie 1897 acestui ideal i-a răspuns revista „Albina”, care în numărul 1 îşi propunea să-şi informeze cititorii asupra „mişcării actuale a ideilor din lumea civilizată şi evenimentelor politice din ţara nostră şi din ţări străine”. Publicaţia urma să-i facă pe cititori să recitească pagini din „scriitorii noştri de frunte cei vechi şi cei de azi”, să-şi reamintească despre „bărbaţii mari ai trecutului”, să afle „indicaţiuni practice de tot felul, să cunoască întreaga viaţă a poporului român... incluzând şi acele grupări care sunt afară din regat.” Deşi a intenţionat să realizeze o legătură cu diaspora românească prin intermediul publicaţiei menţionate, totuşi, Spiru Haret nu a reuşit să obţină suma de 18.000 lei, necesară înfiinţării unei reviste tipărite într-o limbă de circulaţie internaţională, menită să facă cunoscută România peste hotare. El a reuşit să-i încurajeze pe pictori şi pe literaţi să realizeze descrieri plastice şi literare valoroase ale frumuseţilor ţării. Lui Ioan Neniţescu, prefect de Tulcea şi scriitor, îi va adresa rugămintea de a realiza o descriere a Dobrogei, lucrare care nu a fost niciodată realizată. La propunerea profesorului Anghel Dumitrescu de elaborare a unei geografii a României şi a ţărilor locuite de români, rezoluţia ministrului Spiru Haret va fi adresată lui Alexandru Vlahuţă, care ar fi fost cel mai nimerit pentru realizarea unei „geografii pitoreşti a României”. În ianuarie 1898, Alexandru Vlahuţă va supune spre aprobare onoratului Ministru planul viitoarei sale lucrări, pornind la drum cu sprijinul material al Ministerului şi poposind în locuri de el cunoscute sau descrise de învăţători.

Aşa s-a născut „România pitorească”. Tot astfel, din îndemnul lui Spiru Haret, a scris Alexandru Vlahuţă „Din trecutul nostru”, precum şi studiul monografic dedicat lui Nicolae Grigorescu.

Într-un interviu pe care Al. Şerban îl intitulase „Mişcarea noastră literară. De vorbă cu dl. Sp. Haret” din Flacăra, nr. 13, din 14 ianuarie 1912, aflăm că lui George Coşbuc, Spiru Haret i-a solicitat realizarea unei istorii populare a „războiului de independenţă din 1877-1878”, „o adevărată epopee” menită „a deştepta şi a întreţine în poporul nostru sentimente de curaj, iubire de ţară şi abnegaţie”.

Astfel a fost publicată la Bucureşti, în 1899, la tipografia Guttemberg, lucrarea lui George Coşbuc intitulată „Războiul nostru pentru neatârnare povestit pe înţelesul tuturor”. Ion Luca Caragiale a acceptat să scrie la îndemnul lui Spiru Haret feeria patriotică „O sută de ani”, reprezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la 1 februarie 1899. Lucrarea, cu conţinut istoric de popularizare, intitulată „Patria şi neamul. Icoane şi poveşti din trecutul românesc”, din care Caragiale elaborase primul capitol, intitulat „Începuturile Romei”, deşi plătită cu 7000 lei, nu a fost niciodată terminată de autor.

Recunoaşterea geniului muzical al lui George Enescu de către Spiru Haret va fi fost făcută prin intermediul unei strategii de promovare culturală fără precedent, într-un moment în care mari orchestre din străinătate, precum Collone din Paris, îi cântau simfoniile, în vreme ce talentul violonist făcea să vibreze sufletele ascultătorilor, la fiecare dintre concertele sale, Spiru Haret a dispus implicarea cu câte o contribuţie de zece bani a copiilor din clasele primare în planul de achiziţionare a unei viori Stradivarius din Germania, care costa 15.000 mărci. I. Massof nota în ziarul „Rampa”, din 26 octombrie 1931, în articolul intitulat „George Enescu intim”, că din contribuţia elevilor s-a strâns jumătate din sumă, restul fiind completat de marele muzician însuşi pentru achiziţionarea preţiosului instrument.

Preocupările pentru dezvoltarea culturii nu l-au părăsit pe Spiru Haret nici după ce nu a mai fost ministru. În dorinţa de a tipări în tiraje mari şi la preţuri accesibile operele clasice sau originale, care prin conţinutul lor didactic şi literar puteau fi de folos păturilor largi de cititori, Spiru Haret a înfiinţat societatea ,,Steaua”. Aceasta era deschisă tuturor celor care doreau să contribuie material şi moral la realizarea obiectivelor propuse.

Naşterea Sămănătorismului în cultura română este legată de o iniţiativă a lui Spiru Haret, care, în februarie 1901, odată cu revenirea sa la Minister, a proiectat împreună cu George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă programul revistei “Sămănătorul”, ce avea să apară cu fonduri asigurate prin Casa Şcoalelor la 2 decembrie 1901, sub conducerea celor doi scriitori. Revista a fost întâmpinată cu mult entuziasm, astfel încât la Buda, Octavian Goga şi Octavian Tăslăuanu au editat revista „Luceafărul”, care a avea un program asemănător. La Bârlad şi la Craiova săptămânalele „Făt Frumos” şi „Ramuri” urmau aceeaşi orientare.

Spiru Haret a ajutat în mod direct literaţii români, fie cumpărându-le cărţile, fie asigurându-le o slujbă modestă şi un public cititor, prin intermediul înfiinţării unui mare număr de biblioteci populare şi prin intermediul extinderii ştiinţei de carte în rândul oamenilor simpli. În sprijinul creatorilor de valoare, Spiru Haret a urmărit cu atenţie debutul lui Mihail Sadoveanu, numindu-l funcţionar la Casa Şcoalelor şi acordându-i un premiu literar substanţial. Şi Alexandru Macedonski, funcţionar la Casa Bisericii, a beneficiat de ajutorul lui Spiru Haret. La propunerea sa, în 1901, criticul Constantin Dobrogeanu-Gherea, pe atunci patronul restaurantului din gara Ploieşti, a primit plăcut surprins decoraţia Bene Merenti, pe care a înapoiat-o ministrului cu o scrisoare de mulţumire, care motiva refuzul pe baza ideologiei de politici diferite. Gala Galaction, doctorand la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, a fost angajat la Casa Şcoalelor. Panait Cerna a obţinut în timpul Ministrului Spiru Haret o bursă pentru susţinerea doctoratului în filosofie în Germania. Octavian Goga îi va rămâne recunoscător lui Spiru Haret pentru bursa de la Londra. Aurel Vlaicu, care sosise, însoţit de Octavian Goga, la Bucureşti fusese ajutat de Spiru Haret, care, după ce asistase la o demonstraţie aviatică, îi înlesnise acestuia executarea aeroplanului în arsenalul armatei. Ulterior, cu sprijinul Ministerului Instrucţiunii aeroplanul lui Vlaicu a fost construit la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii. Cartea lui Aurel Vlaicu despre construirea aeroplanelor a fost propusă de Spiru Haret pentru premiul Academiei Române, în valoare de 5.000 de lei.

În activitatea sa de educator, Spiru Haret a fost preocupat constant de legătura şcolii cu viaţa, cu activităţile practice, iar la nivel universitar a insistat asupra promovării practicii prin laboratoare şi seminare, pentru aprofundarea cunoştinţelor teoretice de la cursuri. Meritul cel mai de seamă al lui Spiru Haret se referă la faptul că el a susţinut în mod constant cauza ţăranilor, conform ideii că nu e suficient să acorzi pământ, ci că e necesar să îi înveţi pe proaspeţii proprietari despre cultivarea şi strângerea recoltelor şi despre activităţile fermierilor astfel încât agricultura să se dezvolte şi producţia să prospere. A instituit examenul pentru certificatul de absolvire a claselor liceale (bacalaureatul) şi a promovat metodele noi de predare, profesorii fiind aleşi pe baza meritelor.

În 1899, Spiru Haret a propus spre votare o lege a învăţământului profesional cu plan de învăţământ şi cu statut special pentru şcolile de artă şi meserii, liceele militare, seminarele teologice şi şcolile normale. În program au fost introduse lucrările practice agricole, considerându-se că „învăţătorul să fie sătean el însuşi și prin urmare să păstreze iubirea pământului şi deprinderea de al lucra”. Pentru cei a căror menire era luminarea satelor a înfiinţat „Bibleoteca Pedagogică”, colecţie în cadrul căreia se tipăreau traduceri din literatura pedagogică prin Casa Şcoalelor. Prin circularele sale repetate a determinat sporirea localurilor de şcoală: între 1897-1910 s-au ridicat în toată ţara 2343 de şcoli, dintre care 1980 cât timp Haret a fost Ministrul al Instrucţiunii Publice, având cele trei mandate: primul de la 31 martie 1897 la 30 martie 1899, al doilea de la 14 februarie 1901 la 20 decembrie 1904 şi cel de al treilea de la 12 martie 1907 la 28 decembrie 1910 şi Ministru ad-interim, la Interne, de la 13 decembrie la 20 decembrie 1904.

În martie 1910, Spiru Haret se retrage atât din activitatea didactică, cât şi din cea politică, demisionând, nemulţumit că nu reuşise să mărească salariul învăţătorilor, dar Ionel Brătianu nu-i acceptă demisia. În acelaşi an publică la Bucureşti şi Paris lucrarea intitulată „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oară matematica în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale.

Când, în 1914, Constantin Brâncuşi dorise să-i ridice lui Spiru Haret monumentul intitulat „Fântâna lui Narcis”, puţini au înţeles că ideea proiectului pornea de la un obicei românesc, construirea unei fântâni pentru sufletul însetat al răposatului. Cel care a ştiut să facă piatra să vorbească îşi imaginase finalizarea proiectului prin intermediul pietrei de râu. Mulajul în ghips se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris, în atelierul Artistului, şi înfăţişează între bolovani silueta arcuită a unui bărbat şezând, ale cărui braţe încordate, cu o rotaţie antero-posterioară, sunt ridicate nefiresc, într-un gest de scufundare în propria-i adâncime, de scormonire cu ambele braţe a tărâmului bolovănos. Gestul are aspect titanic şi conturează linia continuă a efortului de desţelenire, de descătuşare a lichidului vital. Silueta lui Narcis înscrie în spaţiu un arc de cerc. Închiderea cercului de-abia descris reprezintă un efort de cunoaştere şi de imaginaţie din partea privitorului. Fântâna lui Spiru Haret a fost monumentul refuzat, proiectul anulat, care l-a determinat pe Constantin Brâncuşi să părăsească definitiv ţara în 1914 şi să se stabilească la Paris, decepţionat că ideea lucrării sale nu fusese înţeleasă şi apreciată.

Înainte de stingerea sa din viaţă, Haret putea să scrie cu vădită mulţumire sufletească: „Plec din viaţă cu mulţumirea că nu am pierdut vremea şi că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările în care am trăit şi în marginea puterilor mele fizice şi intelectuale”. Îndemnul său pentru urmaşi a fost altfel sintetizat: „Fiţi harnici, oneşti, devotaţi binelui public, mai presus de toate iubiţi-vă sfânta patrie. A muri pentru dânsa, a pune o piatră, măcar cât de mică, la edificiul întăririi şi a gloriei ei, a închina binelui ei munca, inteligenţa, trebuie să fie regula vieţii voastre”.  

Spiru Haret s-a stins din viaţă la 17 decembrie 1912, în Bucureşti, chinuit de o boală incurabilă. Deşi n-a trăit decât 61 de ani, peste 37 de ani i-a închinat şcolii, care i-a fost „casă şi familie”.

Este şi acesta un fel de a spune prin intermediul limbajului lapidar că Spiru Haret a căutat apa vie a cunoaşterii, cu un neobosit elan copleşitor,  păstrând egală cumpăna dintre static, statuar şi dinamismul efortului. Există momente în care linia cercului îşi caută începutul şi, închizându-se, oferă imaginea perfecţiunii, care se contemplă si care poate fi admirată. Şi dacă aceste momente sunt rare în istoria culturală a unui neam, este cazul să le preţuim şi să ştim să ne bucurăm de ele. 

Privind retrospectiv asupra evoluţiei culturii şi învăţământului românesc, constatăm că toate modificările şi adaptările în domeniu, de la Marea Unire până astăzi, s-au aflat, pe fond, prin moştenire de fapt, sub influenţa ideilor şi concepţiilor lui Spiru Haret.

În România zilelor noastre, în paralel cu adaptarea instituţiilor naţionale la cerinţele spaţiului de prosperitate şi de stabilitate reprezentat de Uniunea Europeană, rămân valabile cele două principii fundamentale ale gândirii şi acţiunii lui Spiru Haret în domeniul învăţământului şi culturii, respectiv:democratismul (şanse pentru fiecare om) şi activismul (implicarea în rezolvarea problemelor fundamentale ale societăţii).

Bibliografie:  “Omul şcolii”  Dr. Aurel David

Prof. Virginel Iordache

Director CN de Informatică „Spiru Haret” Suceava