București, 14 februarie 2023 – Fondatorul Strong MND Corporation, Ștefan Mandachi, a vândut compania și marca Spartan pentru 20,3 milioane euro. Cei mai mari francizați ai lanțului de restaurante Spartan devin, începând din această lună, principalii acționari ai companiei Strong MND Corporation. Noii acționari majoritari preiau operațiunile rețelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză.
Procesul de transfer a fost inițiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport in urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation si 4,53 milioane euro pentru marca Spartan. Transferul părților sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacțiile însumând 20,3 milioane euro.
Compania are peste 670 de angajați și a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcționată către bugetul de stat sub formă de taxe.
În urma achiziției, Remus Cosovanu, primul investitor francizat al brandului, care avea deja o cotă de 30% din numărul de restaurante, va deține cele mai multe părți sociale ale companiei. Antreprenorul timișorean este prezent în businessul Spartan încă de acum 10 ani, din anul 2013, operând restaurante prin intermediul companiei S.C. Corebos SRL in Transilvania și Ardeal.
Al doilea cel mai important investitor este Răzvan Nanuș, Directorul General al companiei francizate Rerum Food care operează din 2016 un număr de șapte restaurante, în regiunile București și Constanța. În urma acestei tranzacții, compania condusă de Razvan Nanuș si Dragos Safta, Rerum Food devine master francizor in capitală.
Remus Cosovanu preia toate operațiunile brandului, alături de alti 6 membri ai consiliului de administrație, format din asociații firmei, între care se împart restul părților sociale. Directorul general Spartan România rămâne în continuare Gabriel Melniciuc, cu peste 20 ani experiență în retailul alimentar, din care 16 ani în rețeaua internațională de fast-food McDonald’s, care deține 14 % din acțiunile firmei.
Antreprenorul Ștefan Mandachi va investi 3 milioane de euro in educație online și tehnologie
Omul de afaceri Ștefan Mandachi se va concentra pe creșterea businessului de educație online și pe finanțarea de startupuri în tehnologie, domeniu în care investește incă din anul 2020.
“Am vândut companiile din Horeca și Real Estate, care operau francizele Spartan, Hercule și Hollywood Villas, inclusiv francizele BumBumBox, BIOtransylvania și Regatto. Voi investi doar în industria educației online și în tehnologie pentru că mă pasionează, este mult mai predictibilă și e în plină expansiune. Am bugetat 1.3 milioane euro pentru aplicația de e-learning MentorMag și îmi propun sa finanțez încă 5 start-upuri în 2023 unde vom investi aproximativ 2 milioane de euro. ” precizează Ștefan Mandachi, fondatorul brandului Spartan.
În prezent, în lanțul Spartan funcționează 75 de restaurante în Bucureşti şi în alte 44 de localităţi din principalele oraşe ale ţării. În Europa, funcționează la ora actuală două restaurante Spartan la Barcelona și Castellon.
Grupul de companii Strong MND Corporation este cel mai mare contributor la bugetul de stat din industria HoReCa în judeţul Suceava, Spartan fiind şi unul dintre cei mai mari angajatori la nivel naţional.