Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineață o atenționare de tip Cod Galben, fenomenele vizate fiind vreme deosebit de rece și ger persistent. Atenționarea este valabilă de miercuri, 8 februarie, până sâmbătă, 11 februarie, inclusiv.
Codul galben vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureșului și Moldovei, vremea va fi deosebit de rece, mai ales noaptea și dimineața va fi ger, iar temperaturile minime se vor situa în general între -25 și -18 grade.
Nopțile și diminețile vor fi local geroase și în restul țării, astfel că temperaturile minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -18 și -8 grade.