Un tată și fiul acestuia, din Câmpulung Moldovenesc, au avut o sâmbătă seară extrem de agitată. La un moment dat, tatăl a sunat la 112 și a reclamat că a fost bătut de fiu. Polițiștii au mers la fața locului și au constatat că situația stă un pic diferit. Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar la un moment dat au început să se certe din cauza unor probleme gospodărești. Nu a fost decât scânteia care a dat tonul bătăii, ocazie cu care cei doi și-au împărțit cu generozitate pumni și picioare.
Fiul se pare că a ieșit mai șifonat, fiind preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii au ajuns la concluzia că trebuie emise ordine de protecție atât pentru tată, cât și pentru fiu, numai că ambii s-au opus. În final, polițiștii au aplicat fiecărui combatant câte o amendă în valoare de 1.000 de lei și au deschis și un dosar penal pentru infracțiunea de ”violență în familie”.