Muzeul de Științele Naturii din municipiul Suceava îi așteaptă pe copii, părinți, bunici, profesori,în săptămâna de vacanță 6-10 februarie 2023, în intervalul 10:00-13:00, pentru a descoperi curiozități și multe date despre familia urșilor, în cadrul proiectului „Zilele animalelor sălbatice”.
Copiii cu vârste între 7 și 12 ani pot petrece câteva ore într-o atmosferă relaxantă la muzeu, pentru că Muzeul de Științele Naturii a dat startul programului educațional „Zilele animalelor sălbatice”, sărbătorind cel mai mare animal din pădurile noastre: ursul, regele pădurii.
„Pentru că ne dorim să petrecem timp frumos împreună, la muzeu, am adaptat programul în funcție de programul școlar al elevilor. Înscrierea se va face la telefonul muzeului. Înainte de începerea programului, se va completa o fișă de înscriere și acord parental. Taxa de participare este de 5 lei/copil. În fiecare zi este același program”, au transmis reprezentanții Muzeului de Științele Naturii.Informații și înscrieri, la telefon 0230 213 775 sau la standul Muzeului de Științele Naturii, în fiecare zi, între orele 9:00-17:00.