Asociația „Rădăuțiul civic” a încheiat, la finele acestei luni, campania ”Voluntari pentru comunitate”, de sprijinire a persoanelor cu situație materială dificilă, suceveni din 11 localități fiind ajutați de către cei peste 100 de voluntari implicați în activități.
450 de persoane din Baineț, Bilca, Burla, Costișa, Dornești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Măneuți, Rădăuți și Voievodeasa au primit pachete cu alimente din partea asociației.
„Am ajuns prin acest efort și la 77 de familii aflate în evidența Direcției de Asistență Socială de la Primăria Municipiului Rădăuți.
Ne-au întâmpinat cu inima strânsă, în case sau curți pe care nu mai au putere să le îngrijească. În vârstă sau cu probleme de sănătate, dar demni, ducându-și traiul așa cum pot. <N-am primit de când sunt așa un pachet>, <Dumnezeu să vă răsplătească>. Sunt povești de viață care te cutremură și poate că lecția pe care am învățat-o în aceste săptămâni este să fim mai atenți la cei din jurul nostru. Un efort mic pentru noi poate însemna enorm pentru ei”, au transmis reprezentanții asociației.
Aceștia au mulțumit voluntarilor, printre ei elevi și profesori de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, prof. Loredana Circiu și preoților care țin legătura cu aceste familii nevoiașe și prin intermediul cărora au reușit să ajungă la ele.
Asociația rădăuțeană a mulțumit și Școlii Speciale „Sfântul Stelian” din Rădăuți pentru ajutorul important dat în distribuirea pachetelor și grupului civic „Inițiative pentru Bilca”, care a ajutat cu distribuirea unor alimente.
„Ne-am dori să ajungem la mai mulți oameni care au nevoie de ajutor. Ne poți susține aici: https://www.radautiulcivic.ro/sustine-rc/sau prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit, până la data de 25 mai 2023: https://www.radautiulcivic.ro/redirectioneaza/”, transmite Asociația „Rădăuțiul civic”.