Urmașii comisarului-șef Nelu Fediuc, fost șef al Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, nu vor primi despăgubiri nici un leu deși solicitaseră în instanță o sumă imensă, de 500.000 de euro. E drept, decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Suceava. Între timp, magistrații instanței de fond au și motivat decizia de a nu acorda despăgubiri în acest caz.
Printre altele, reclamantele au invocat un prejudiciu personal resimţit în calitate de soţie supravieţuitoare, respectiv fiică, ”pentru durerea încercată de acestea pe parcursul cercetărilor la care a fost supus defunctul respectiv ca urmare a decesului acestuia urmare a afecţiunilor dobândite în perioada menţionată. În acest sens, pentru prejudiciul cauzat reclamantele au invocat durata excesivă a cercetărilor penale şi care i-au declanşat defunctului afecţiuni care au condus la deteriorarea progresivă a stării de sănătate, cauzând inclusiv decesul acestuia, reclamantele fiind direct prejudiciate din punct de vedere moral prin prisma pierderii tatălui, respectiv a soţului, în vârstă de 55 ani. Prejudiciul a fost justificat şi prin starea de teamă, de nesiguranţă care le-a fost cauzată cu privire la situaţia numitului Fediuc Nelu pentru o perioadă de timp prea mare, durata excesivă a procedurii, generându-le un prejudiciu moral. Au mai invocat că, pe întreaga perioadă de derulare a procesului penal au fost afectate psihic şi sufleteşte de deteriorarea zilnică a stării de sănătate pe fondului sentimentului de nesiguranţă generat de cercetările penale”.
Judecătorul a considerat că suferințele morale sunt ”inerente”
Judecătorul care a analizat cererea a ajuns la alte concluzii. ”În cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între afecţiunile ce au fost dobândite de către numitul Fediuc Nelu pe parcursul cercetărilor penale şi faptul că acestea sunt urmare a cercetărilor, după cum nu s-a dovedit nici că decesul a survenit ca urmare a afecţiunilor suferite urmare a cercetărilor la care a fost supus acesta. La dosar a fost depus istoricul medical al defunctului, însă nu s-a efectuat o expertiză (partea renunţând) din care să rezulte o astfel de legătură de cauzalitate, care să justifice afirmaţiile reclamantelor. Instanţa nu înlătură situaţia existenţei unor suferinţe de ordin moral încercate de către reclamante dat fiind calitatea acestora de soţie respectiv fiică, însă apreciază că acestea sunt inerente, având în vedere situaţia în care s-a aflat numitul Fediuc Nelu, aceea de persoană împotriva căreia s-au efectuat acte de cercetare penală, care însă nu justifică acordarea de daune morale, inclusiv prin raportare la motivele invocate în susţinerea acestora, cu referire la durata excesivă şi la legătura de cauzalitate menţionată anterior”, se arată în motivarea judecătorului de la Tribunalul Suceava.
Privarea nelegală de libertate nu a putut fi demonstrată
Un alt aspect ridicat în acțiunea prin care s-au solicitat despăgubiri de 500.000 de euro de către soția și fiica lui Nelu Fediuc a fost acela că fostul șef al PTF Siret a fost arestat în acest dosar în care în final a primit achitare.
”Privarea nelegală de libertate în cursul procesului penal trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheiere definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată investită cu judecarea cauzei. În ceea ce priveşte privarea de libertate dispusă în cursul cercetărilor penale, după cum se poate observa măsurile privative de libertate luate împotriva acestuia nu au fost revocate de instanţă. Mai mult, aceste măsuri au fost menţinute, respectiv înlocuite, şi au fost justificate de necesitatea finalizării cercetărilor penale, de o eventuală sustragere de la urmărirea penală a acestuia, iar în raport de complexitatea cauzei, existau probe sau indicii temeinice în sensul că acesta a săvârşit fapta penală pentru care era cercetat, iar lăsarea sa în libertate prezenta pericol pentru ordinea publică, modalitatea de desfăşurare a activităţii infracţionale justificând măsurile luate”, se arată în motivare.
Mai mult, judecătorul a considerat că o instanță civilă nu se poate pronunța asupra caracterului nelegal al privării de libertate.
”Referitor la pretenţiile reclamantelor de constatare a îndreptăţirii lor la iniţierea acţiunii pentru repararea prejudiciului cauzat acestuia cu consecinţa obligării statului la plata către reclamante a sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale cuvenite acestuia, se reţine că aceste pretenţii au în vedere tocmai prejudiciul moral cauzat acestuia urmare a privării nelegale de libertate şi a duratei excesive a procesului penal, ce a condus la afectarea şi deteriorarea stării de sănătate a acestuia şi implicit la decesul acestuia. Neputându-se reţine caracterul nelegal al măsurilor privative de libertate precum şi al încălcării termenului rezonabil de soluţionare a cauzei consacrat de art.6 CEDO, nu se poate susţine existenţa unui prejudiciu moral cu atât mai mult cu cât nu au fost invocate aspecte ce ţin de imaginea persoanei defunctului, ceea ce ar fi condus într-o oarecare măsură la îndreptăţirea la despăgubiri care să fie solicitate de reclamante”, este concluzia din motivarea magistratului de la Tribunalul Suceava.
Ce s-a petrecut în cursul anchetei și al procesului
Comisarul-șef Nelu Fediuc a început să fie cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, încă din 2008. Lucrurile s-au precipitat în vara lui 2014, când ofițerul a fost arestat și a stat în spatele gratiilor timp de 3 luni, iar apoi s-a dispus eliberarea sub control judiciar, măsură menținută încă aproape trei ani. În dosarul în care a și fost trimis în judecată a primit inițial o condamnare de 2 ani și 6 luni cu suspendare sub supraveghere, dar, în final, Curtea de Apel Suceava a decis achitarea pentru toate capetele de acuzare.