Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 26 ian 2023 - Anul XXVIII, nr. 20 (8244)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Prevenție

Președintele CJ Suceava a solicitat măsuri urgente pentru a reduce accidentele din județ, în special la trecerile de pietoni și de cale ferată

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat luarea de măsuri urgente pentru reducerea accidentelor rutiere, în special la trecerile de pietoni și de cale ferată. În cadrul ședinței de miercuri a deliberativului județean, Gheorghe Flutur a cerut conducerii Autorității Teritoriale de Ordine Publică să facă o analiză a cauzelor accidentelor rutiere din județ și să dispună măsuri pentru a reduce numărul acestora.

Flutur a spus că acest lucru este absolut necesar în condițiile în care în județ se înregistrează prea multe accidente. „Poate trebuie mai multe semnalizări. Poate trebuie mai multe programe în școli de prevenire acolo unde trecerile de pietoni sunt în apropierea unităților de învățământ sau a cartierelor de locuit. Orice acțiune de prevenire de acest fel este bine-venită pentru a evita astfel de catastrofe umane”, a spus șeful administrației județene.

El a arătat că sunt înregistrate accidente inclusiv în zone în care un tren circulă doar de două ori pe zi, motiv pentru care trebuie văzut dacă și cei de la CFR nu ar trebui să monteze semnale luminoase la toate trecerile la nivel. Gheorghe Flutur a precizat că astfel de măsuri trebuie luate și în localitățile care sunt traversate de linii de cale ferate, în special în cele care sunt și stațiuni turistice, cum este Vatra Dornei, dar și la localități precum municipiul Rădăuți. „Pentru că sunt zone în care trenul trece printr-o parte importantă din oraș, sau chiar prin centru. Vatra Dornei este stațiune turistică și este foarte multă forfotă de turiști și de elevi, iar orice măsură suplimentară de atenționare este bine-venită. Inclusiv cu cei de la CFR trebuie să discutăm aceste aspecte, dar și hotelurile și pensiunile trebuie chemate în această luptă de convingere și de prevenire a accidentelor”, a afirmat Flutur.

 

Șeful ATOP: „Foarte multe treceri de pietoni din apropierea școlilor sunt amplasate necorespunzător”

În cadrul aceleiași ședințe a deliberativului, șeful ATOP Suceava, consilierul Tudor Plăcintă, a precizat că, din păcate, multe dintre trecerile de pietoni din apropierea școlilor sunt amplasate necorespunzător și fac mai mult rău decât bine. Tudor Plăcintă a spus că pe parcursul anului trecut aproape în fiecare ședință ATOP s-a discutat despre problema accidentelor numeroase din județ. El a subliniat că, din păcate, cea mai mare rată a accidentelor mortale se înregistrează în rândul pietonilor și bicicliștilor. „În rândul tinerilor este o modă, dacă vreți, aceea de a folosi căștile în timp ce se deplasează sau traversează strada, sau merg prin locuri nepermise, ceea ce este o chestiune foarte dăunătoare. Și împreună cu colegii din ATOP am discutat fel de fel de proiecte pe care să le inițiem în acest an cu privire la conștientizarea în rândul tinerilor și al elevilor cu privire la aceste pericole”, a spus Plăcintă.

El a adăugat că în ceea ce privește trecerile de pietoni, ATOP a solicitat tuturor primăriilor o situație exactă cu privire la aceste marcaje care se află în apropierea școlilor, însă nu toate localitățile au transmis răspunsuri. „Vom insista în continuare pentru că foarte multe dintre aceste treceri de pietoni sunt amplasate și necorespunzător, și în zone cu vizibilitate redusă și pot face mai mult rău decât bine”, a spus șeful ATOP Suceava. El a mai adăugat că, din fericire, la finalul anului trecut județul Suceava nu s-a mai aflat pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul de accidente rutiere cu victime.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Președintele CJ Suceava a solicitat măsuri urgente pentru a reduce accidentele din județ, în special la trecerile de pietoni și de cale ferată.
 Vizualizări articol: 639 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Președintele CJ Suceava a solicitat măsuri urgente pentru a reduce accidentele din județ, în special la trecerile de pietoni și de cale ferată0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei