Mobilizare mare de forță pentru găsirea unui bărbat care a dispărut de acasă. Alarma s-a dat vineri seară, în jurul orei 19.30, când un bărbat a alertat poliția cu privire la faptul că tatăl său a dispărut de acasă. Era vorba de un bărbat de 89 de ani, din satul Hârtop.
Două patrule din cadrul SPR 12 Preutești, doi jandarmi din cadrul IJJ Suceava, subunitatea Fălticeni, doi pompieri din cadrul ISU Fălticeni, dar și peste 40 de oameni din comunele Preutești și Hârtop s-au mobilizat pentru găsirea celui dispărut. Octogenarul a fost găsit dezorientat în jurul orei 21.10, pe malul râului Șomuzul Mare, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Fălticeni, care a evaluat starea de sănătate a persoanei în cauză, stabilind că aceasta se află în afara oricărui pericol.
Bărbatul a fost preluat apoi de familie și transportat acasă.