Un bărbat din Ilișești a crezut că poate face ce-i trece prin cap fără să suporte consecințe, dar în final s-a înșelat amarnic și a sfârșit prin a ajunge într-o celulă a Poliției Suceava. Totul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă, când o femeie a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor după ce soțul a bătut-o. Polițiștii care au venit la locuința soților au constatat că reclamația se confirmă, motiv pentru care au dispus o serie de măsuri de protecție pentru o perioadă de 5 zile, mai exact până pe 26 ianuarie.
În acest interval, bărbat avea obligația să părăsească temporar locuința comună din satul Ilișești și să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de soția sa. Aceste obligații i-au fost aduse la cunoștință atât scris, cât și verbal. Liniștea a durat doar câteva ore. În aceeași zi, de 21 ianuarie, femeia a apelat din nou la polițiști după o vizită a soțului. În jurul orei 21.00, bărbatul a venit la locuința unde nu avea dreptul să intre pentru cinci zile. După ce a amenințat-o cu moartea pe partenera sa de viață a intrat în casă, a lovit-o cu pumnul și a scos-o afară trăgând-o de păr. Afară a încercat să o și violeze, asta în condițiile în care femeia s-a opus din toate puterile. În aceeași seară bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă. Un judecător de drepturi și libertăți a decis emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă la infracțiunea de viol.
Un caz asemănător a avut loc în aceeași zi de sâmbătă, 21 ianuarie, și la Iaslovăț. O femeie a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor după ce soțul ei a amenințat-o cu moartea și cu acte de violență. Totul a plecat de la o dispută legată de locuința unde își duc viața cei doi și care a degenerat rapid. Pe numele soțului a fost emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 5 zile, timp în care acesta nu are voie să se apropie de casă și nici de soție.