Direcția de Sănătate Publică Suceava a transmis, luni, că spitalele din județul Suceava în care sunt internați și tratați pacienții cu gripă au asigurat necesarul de medicament antiviral Tamiflu, respectiv peste 4000 capsule.
De asemenea, DSP reamintește importanța aplicării măsurilor generale recomandate, în contextul instituirii stării de alertă epidemiologică din cauza gripei. Astfel, specialiștii instituției recomandă contactarea medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru a stabili indicaţiile terapeutice, izolarea şi eventuale investigaţii suplimentare și adresarea către centrele de evaluare/centrele de permanenţă organizate la nivelul judeţului.
Pentru a evita răspândirea virusului gripal și a altor virusuri cu transmitere respiratorie se recomandă utilizarea de batiste de unică folosinţă, menţinerea unei igiene adecvate a mâinilor, evitarea aglomeraţiilor, aerisirea spaţiilor închise şi purtarea măştii de protecţie. Pentru populaţia expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicaţii ale gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecţiuni cronice respiratorii sau cardiace este recomandată vaccinarea antigripală.
Reamintim că până acum, în acest sezon rece, în județul Suceava s-au înregistrat două decese din cauza gripei, pe fondul unor afecțiuni preexistente. Totodată, a fost semnalat și primul caz de flurona, în data de 13 ianuarie a.c.. Este vorba despre un bebeluș de cinci luni, internat la Spitalul Județean de Urgență Suceava deoarece prezenta stare generală alterată și febră. A fost testat pentru Covid-19 și gripă, iar rezultatul testelor rapide au confirmat atât gripa, cât și Covid-19. Copilul este internat în secția de Boli infecțioase a Spitalului Județean din Suceava, iar medicii sunt optimiști în privința stării lui de sănătate.