O bătaie cu public, din păcate printre care și copii, a avut loc în fața școlii și primăriei din comuna Botoșana, luni, puțin după ora 12.00.
Doi bărbați s-au luat la bătaie pe drumul public, conform martorilor unul dintre ei fiind cel care a inițiat mai multe scandaluri și a încercat să-și impună punctul de vedere prin violențe. Mai grav este că scandalul ar fi plecat de la o serie de neînțelegeri din școală.
Conform primarului din Botoșana, Ioan Ghiață, scandalul ar fi pornit mai degrabă după ce unii părinți s-au declarat nemulțumiți de o învățătoare. S-au format două tabere destul de virulente. Iar de la discuții contradictorii s-ar fi ajuns la violențele dintre cei doi bărbați.
Inițial nu a existat nici o plângere, dar polițiștii au început să se intereseze de caz și să solicite imagini video de la primărie, pentru a documenta cazul.