Doi indivizi din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, au ajuns în arestul poliției județene, reținuți pentru 24 de ore, pentru un furt comis pe 15 decembrie anul trecut.
În ziua respectivă, pe timp de noapte, autori necunoscuți au pătruns într-o anexă a locuinței unui bărbat din Valea Moldovei, de unde au sustras două drujbe, provocând un prejudiciu de 10.000 de lei.
Polițiștii de la Secția 10 Gura Humorului au continuat cercetările, iar pe 4 ianuarie au acționat față de cei despre care au adunat date că au participat la furt, Florin și Vasile Moldovan, din Mironu.
Cei doi au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, iar pe numele lor a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul poliției județene.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, iar procurorul va decide ce măsuri restrictive va lua mai departe.