Anul 2022 a adus Muzeului Național al Bucovinei cel mai mare număr de vizitatori de până acum. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în anul 2022 s-au înregistrat peste 400.000 de vizitatori, cu 35% mai mult față de anul 2021 și cu peste 23.000 mai mult față de anul 2019, considerat an de referință, anterior pandemiei de Covid-19. Niculai Barbă a arătat că în data de 4 ianuarie s-au împlinit 123 de ani de când un grup de intelectuali suceveni au înființat Societatea "Muzeul", cu scopul de a păstra și valorifica pentru public vestigiile istorice ale orașului.
„Practic, 4 ianuarie 1900 poate fi considerată data la care începe istoria înființării muzeul sucevean”, a subliniat vicepreședinte Consiliului Județean Suceava. Niculai Barbă a mai spus că administrația județeană a realizat investiții în reabilitarea și modernizarea obiectivelor Muzeului Național al Bucovinei, Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul de Istorie fiind două exemple edificatoare în acest sens. De asemenea, a susținut financiar organizarea de evenimente de referință la nivel național și internațional, care au atras un număr mare de turiști. Din acest punct de vedere, luna august, când are loc și Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, este cea mai atractivă.