Lansare de carte într-o atmosferă caldă și cu un public numeros, miercuri după-amiază, în amfiteatrul Colegiului Național ”Nicu Gane” din Fălticeni. Profesorul și omul de litere Constantin Bulboacă a prezentat publicului cea de a șasea carte apărută sub semnătura sa, volumul de poezie intitulat ”Dragoste absolută”, într-un oraș Fălticeni plin și astăzi de energii creatoare.
Constantin Bulboacă, care este și președintele Asociației Culturale ”Nicolae Labiș” din Fălticeni, este un om cu o tenacitate și o energie deosebite, dezvoltate în ultimii ani prin apariția mai multor volume de scrieri, de la cugetare la epigramă și poezie. Volumul lansat acum a fost prefațat de către scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, care a vorbit la rândul său despre această lucrare apărută în condiții grafice excelente, fiind potențată de acuarela unui talentat pictor fălticenean, Alexandros Pintilii Karciucas.
Vorbind despre acest frumos volum, Alexandru Ovidiu Vintilă a spus: ”Autorul știe exact cum se raportează la viață. El nu stă în ascundere, ci se înfățișează așa cum e, personal, distinct, vibrația partiturii lirice pe care o interpretează fiind declanșată pur și simplu. Un autor tributar unor convingeri moștenite, consecvent și convins că trebuie să ducă și să transmită mai departe un fel de a gândi cu luciditatea unui artizan pentru care morala creștină, credința în Dumnezeu, frumusețea omului, familia, copiii, copilăria sunt elemente perfect congruente cu ceea ce ar trebui să fim cu toții la o parcurgere a vieții sub auspiciile normalității. Nu întâmplător, oful autorului fălticenean se deschide cu un motto din Albert Einstein despre forța universală a dragostei, iar în debutul volumului Constantin Bulboacă își exprimă concepția despre poezie, transmițând că poezia nu are vârstă și că lumea toată are poezia ei. În scrierea sa, poetul ne îndeamnă să fim mai atenți la viață și să o trăim bucurându-ne cu toată ființa, pledând pentru frumos, pentru o deschidere a umanului în sfera propriei gândiri și mod de a se raporta la tot ce îl înconjoară. Ilustrațiile artistului plastic conferă echilibru unui volum deschis ca o fereastră spre un spațiu afectiv al unor întrebări și al unor răspunsuri. Îl felicit pe Constantin Bulboacă și îi transmit să scrie cât mai mult, pentru că noi, de la Suceava, îi vom fi aproape.”
O carte obiect, beneficiind de o frumusețe a conținutului literar și a imaginii vizuale
Un public numeros s-a adunat în jurul acestei cărți și al autorului ei, aducând speranța de mai bine în lumea zbuciumată de astăzi. Profesorul și scriitorul Mihaela Grădinariu a remarcat despre volum că oferă multiple chei de lectură, că intră în compania selectă a cărților obiect, frumoase nu doar prin conținutul literar, ci și prin cel al privitului, spunând: ”Picturalitatea poemelor în cuvinte însă nu se suprapune peste picturalitatea poemelor în imagini, supunând lectorul la noi provocări și la descoperirea unei noi lumi. Volumul se remarcă și prin izbucnirea unor imagini rare, preponderent vizuale. Iată cum în dialog cu nevăzutul lumii, poetul și pictorul mântuiesc încă o dată Cosmosul întreg. Felicitări.”
Despre placheta poetică a vorbit și profesorul Ioan Țicalo, care a remarcat: ”Poezia colegului nostru are acest joc în interiorul ei, al timpului absolut și al timpului profan, cea prezentată de el aici având izvorul obligatoriu în suflet, adică exact în timpul absolut.”
Prezent la eveniment a fost și primarul municipiului Fălticeni, prof. Cătălin Coman, care a remarcat vivacitatea, eficiența și efervescența creatoare a autorului și implicarea sa în importante activități literare.
Autorul Constantin Bulboacă le-a mulțumit în final celor prezenți, soției sale, profesor Eleonora Bulboacă, autorităților care sprijină cultura, celor care au vorbit despre lucrarea sa și prietenilor care i-au stat aproape, vorbind cu plecăciune despre tânărul și talentatul pictor Alexandros Pintilii Karciucas, cel care i-a îmbrăcat în imagini creația. Autorul trăiește cu credința că Fălticeniul numără astăzi importante valori creatoare, care îi pot reda locul firesc pe care l-a ocupat odată, iar cenaclul care a luat ființă de mai bine de un an a format o echipă tânără care îi aduce satisfacții. El i-a îndemnat pe tineri să publice rodul gândirii lor în volume care trebuie să-și ia zborul spre iubitorul de artă.