Profesorul Ștefan Buiucliu a fost reconfirmat ca membru al Biroului Federal al Federației Române de Tir Sportiv. Acesta este al treilea mandat în acest for pentru suceveanul care este profesor de tir sportiv la CSȘ Rădăuți și antrenor la CSM Suceava.
Trebuie spus că Ștefan Buiucliu a fost ales cu cel mai mare număr de voturi cu ocazia alegerilor extraordinare care s-au derulat miercuri, 28 decembrie, la București. Cu ocazia aceluiași eveniment, în fruntea Federației Române de Tir Sportiv a fost aleasă Lucia Mihalache în funcția de președinte, în timp ce postul de vicepreședinte va fi ocupat de Eugen Dima. Mandatele sunt valabile pentru o perioadă de 4 ani.
”Este o onoare pentru mine să fac parte din forul decizional al Federației Române de Tir Sportiv, iar faptul că am fost ales cu cel mai mare număr de voturi înseamnă o apreciere din partea colegilor cărora doresc să le mulțumesc. Sper ca împreună să facem lucruri cât mai bune, iar ca de fiecare dată obiectivul nostru este să ducem oameni la Jocurile Olimpice și, de ce nu, să obținem și medalii”, a arătat profesorul Ștefan Buiucliu.