Ziua de 27 decembrie a fost una de mare sărbătoare pentru etnicii polonezi care locuiesc în Bucovina. Corurile romano-catolice din parohiile unde locuiesc polonezi din decanatul Bucovina s-au întâlnit pentru a participa la Festivalul Bucovinean al Colindelor. A fost pentru a opta oară când Biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou a găzduit acest eveniment important. În cadrul festivalului din acest an au cântat corurile din Solonețu Nou, Poiana Micului, Pleșa, Cacica, Gura Humorului, Rădăuți, Moara, Suceava și Vicșani, precum și soldații schimbului al XI-lea al Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova. Au fost interpretate colinde în limba polonă și română, cele cunoscute de toată lumea, dar și colinde vechi, rar cântate chiar și în Polonia, dar păstrate aici, de polonezii din Bucovina.
După concert, participanții la festival s-au întâlnit la Casa Polonă din localitate pentru a se așeza împreună la masă și pentru a se împărți cu „opłatek” – azimă.
Evenimentul a fost găzduit de inițiatorii acestuia – președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, și soția sa, Victoria Longher. La eveniment au participat preoți din întregul decanat de Bucovina, precum și soldați din schimbul al XI-lea al Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova, în frunte cu comandantul lor, maiorul Adam Gombiński, și capelanul maior Sebastian Semrau.
Pentru organizarea Festivalului Bucovinean al Colindelor, Uniunea Polonezilor din România a primit cofinanțare de la Cancelaria Prim-Ministrului, prin intermediul Asociației „Wspólnota Polska”.