Cea mai spinoasă problemă a polițiștilor din aceste zile de sărbătoare a fost legată de incendierea intenționată a unor mașini. După incendierea mașinii unui preot din Rădăuți, joia trecută, caz care a rămas încă în faza de anchetă, fiind adunate date despre un piroman care a mai dat foc cel puțin unui autoturism, în a doua zi de Crăciun au urmat noi cazuri. Alerta a fost maximă pentru pompieri, dar mai ales pentru polițiști, însă în scurt timp s-a dovedit că incendierile din a doua zi de Crăciun nu au legătură între ele și nici cu piromanul care a dat foc mașinii preotului.
Datele de anchetă arată că este vorba de doi tineri cu probleme psihice care au acționat în urma unui scandal în familie, respectiv prin impactul psihologic al imitației.
A incendiat două mașini după ce s-a certat cu toată familia
La primele ore ale dimineții de luni, 26 decembrie, alte două autoturisme au fost distruse prin incendiere intenționată la Rădăuți. Cu câteva minute înainte de ora 5, un apel la 112 sesiza că pe strada Zimbrului din municipiul Rădăuți, în vecinătatea parcului Alexandru Sahia de la lac, ardeau două autoturisme. Pompierii au intervenit prompt, însă cele două mașini, un Mercedes C208 și un Peugeot 308, au fost distruse de foc. Pompierii militari au reușit să oprească extinderea incendiului în condițiile în care autoturismele erau parcate în vecinătatea unui imobil.
Surpriza avea să vină imediat după ce judiciariștii rădăuțeni au început primele cercetări… În timp ce o audiau pe proprietara celor două autoturisme, soțul acesteia a afirmat că din camera fiului acesteia se simte miros de benzină. Imediat ce au intrat în camera fiului, Dominic B., un bărbat de 32 de ani, au găsit o geacă ce avea urme și miros de benzină. În aceste condiții, fiul, care era băut, mai mult, luase anterior și niște Xanax, a recunoscut că pe fondul unor discuții contradictorii pe care le-a avut cu mama sa, cu tatăl vitreg și cu bunica sa, el a incendiat inițial mașina tatălui său vitreg, Mercedes-ul, iar focul s-a extins la mașina mamei sale, Peugeot-ul, după ce fusese anterior la o benzinărie și cumpărase un bidon cu carburant.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de distrugere prin incendiere, dar și pentru amenințare.
Arestat preventiv pentru 30 de zile
Anterior, tânărul a fost internat în câteva rânduri la secția Psihiatrie. Polițiștii rădăuțeni au afirmat că, cel mai probabil, incendierea din dimineața zilei de luni nu are nimic în comun cu incendierea mașinii preotului rădăuțean.
În ședința de marți, 27 decembrie, la propunerea procurorilor rădăuțeni, Judecătoria Rădăuți a emis pe numele autorului dublei distrugeri prin incendiere mandat de arestare pentru 30 de zile.
”Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Prejudiciul produs prin incendiere este de 6.500 de euro.
A dat foc mașinii unui vecin după ce a văzut la TV cazuri similare
Șirul de incendieri intenționate de mașini a continuat și luni seară, în satul Brădățel, comuna Horodniceni. Este vorba de un VW Touran cu an de fabricație 2006, proprietatea unui localnic în vârstă de 35 de ani, mașina fiind parcată pe stradă, în fața locuinței. Autoturismul a ars violent, fiind distrus în proporție de 90%, fapt care nu miră având în vedere că a fost pus foc în interior.
Ei bine, la fel ca în ultimul caz de la Rădăuți, cu cele două mașini incendiate luni dimineață, și în acest caz autorul este un tânăr cu probleme psihice.
La locul producerii incendiului, polițiștii l-au identificat pe un tânăr de 26 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, care a fost imobilizat de polițiști și care a recunoscut că dat foc la autovehicul în mod intenționat.
Tânărul le-a spus polițiștilor că a văzut la știri cum mai mulți tineri au dat foc la un autovehicul pe raza municipiului Iași și a vrut să facă și el la fel.
Tânărul, Ioan M., figura în evidențele psihiatrilor, iar recent a fost obligat la tratament medical, pentru tulburări de comportament și alte probleme psihice.
După incendierea de luni seară, tânărul a fost ridicat și transportat la Secția de Psihiatrie Burdujeni, iar ancheta polițiștilor continuă sub coordonarea unui procuror.
Tânărul urmează a fi expertizat psihiatric.