Moș Crăciun a venit și anul acesta cu daruri pentru copiii din comuna Vatra Moldoviței. Moșul a fost ajutorul Primăriei și Consiliului Local Vatra Moldoviței, care ca în fiecare an au oferit cadourile elevilor din comună. Astfel, în toate unitățile școlare din Vatra Moldoviței, elevii, părinții și profesorii au participat la serbările organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun oferindu-le celor mici cadouri consistente, de care au avut parte prin grija primarului comunei, Virgil Saghin, a viceprimarului Zenoviu-Gavril Cenușă și a Consiliului Local.
„Serbările școlare sunt momente deosebite în viața școlii, a copiilor și elevilor noștri, momente pregătite prin ore întregi de repetiții, așteptate cu nerăbdare, fiind un prilej deosebit pentru comunitate. Și anul acesta, ca și în ceilalți ani, copiii noștri au primit daruri consistente, prin grija domnului primar, ing. Virgil Saghin, a domnului viceprimar, Zenoviu-Gavril Cenușă, a întregului Consiliu Local. Mulțumim, în același timp, și pentru darurile primite de elevii care studiază limba ucraineană, daruri pregătite de UUR, prin grija domnului inspector prof. Ilie Sauciuc”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței.