Un incendiu destul de puternic a distrus adăpostul de animale și depozitul de furaje dintr-o gospodărie din comuna Stulpicani, din cercetările pompierilor rezultând că totul a plecat de la un foc făcut pentru încălzirea unui cazan cu apă, după tăierea porcului. Alarma de incendiu s-a dat miercuri seară, în jurul orei 21.15, în satul Negrileasa, comuna Stulpicani.
Din cercetările ulterioare ale polițiștilor a rezultat că proprietarul, un bărbat de 49 de ani, ajutat de cumnatul său, a tăiat miercuri porcul, ocazie cu care, în curtea locuinței, în apropierea depozitului de furaje și a adăpostului de animale, a aprins un foc pentru încălzirea unui cazan cu apă. Spre seară, după ce au terminat treaba cei doi au plecat fiecare la casa lui. Proprietarul s-a culcat fără a stinge probabil jarul care încă mai fumega. În jurul orei 21.00, proprietarul a fost alarmat de vecini că ard depozitul de furaje și grajdul.
La fața locului au intervenit pompierii de la Serviciul Voluntar Stulpicani, alături de cei de la Gura Humorului.
Focul a fost localizat, însă depozitul de furaje din lemn și adăpostul de animale nu mai puteau fi salvate.
Valoarea aproximativă a pagubei este estimată la 20.000 lei. Cauza incendiului a fost stabilită dreptfoc deschis în spații deschise.