Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, împreună cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, au vizitat, marți, Mănăstirea Pătrăuți, reabilitată recent cu fonduri guvernamentale. „Mă bucur că ministrul Cseke Attila a fost astăzi oaspetele nostru, după ce dimineața a participat la inaugurarea creșei de la Fălticeni. Mănăstirea Pătrăuți, monument UNESCO, a fost reabilitată prin fonduri guvernamentale, o investiție de peste 3 milioane de lei”, a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că la Mănăstirea Pătrăuți au fost executate lucrări de reabilitare a acoperișului, care acum este din șindrilă, dar și lucrări de reabilitare a pardoselilor, drenaje și amenajare curte și perimetrul bisericii. Flutur a precizat că lucrarea a fost finalizată în această toamnă, fiind realizată de o firmă de restaurare din Suceava. „Astfel, mănăstirea UNESCO de la Pătrăuți, ctitorie ștefaniană, este în momentul de față și mai atractivă pentru vizitatori”, a spus șeful administrației județene.
El a reamintit că Guvernul României și ministrul Cseke Attila au avizat recent un alt proiect pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru Ansamblu Arhiepiscopal de la Suceava, cu Biserica Sfântul Gheorghe, un alt monument UNESCO din județ. Gheorghe Flutur a declarat că acest proiect are o valoare de peste 20 de milioane de euro. „Ministerul Dezvoltării mai are în desfășurare lucrări și la Mănăstirea Dragomirna. Printr-o simplă trecere în revistă, putem remarca un număr mare de investiții la obiectivele monumente istorice și UNESCO, în ultimii 15 ani au fost reabilitate mănăstirile Probota, Bogdana, Sucevița, Voroneț, Sfântu Ilie, Moldovița, Bălinești”, a afirmat Gheorghe Flutur.
El a mai spus că tot recent, pe fonduri europene prin PNRR, au fost aprobate proiecte pentru mănăstirile Slatina și Arbore, precum și pentru bisericile de lemn de la Botoșana și Fundu Moldovei. În final, Gheorghe Flutur a spus că i-a prezentat ministrului Cseke Attila strategia Consiliului Județean Suceava cu privire la legătura acestor monumente UNESCO cu piste de biciclete, dar și modernizarea drumurilor și a parcărilor pe aceste rute turistice din județ.