Un fost consilieri local din Broșteni este acuzat că ar fi prejudiciat bugetul orașului cu nu mai puțin de 801.938 de lei. Constatările aparțin inspectorilor Agenției Naționale de Integritate (ANI), care au și sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a efectua verificări suplimentare. Marcel Hlihor este acuzat că și-ar fi folosit funcția de consilier local pe care o deținea pentru favorizarea unor persoane. ”În calitate de consilier local, a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, respectiv a participat la adoptarea Hotărârilor Consiliului Localal orașului Broșteni privind aprobarea rezilierii contractelor de închiriere pășuni încheiate între UAT Broșteni și asociația în cadrul căreia Hlihor Marcel deține calitatea de membru fondator. Prin semnarea de către persoana evaluată a documentelor care au avut ca finalitate rezilierea contractelor de închiriere, entitatea juridică a prejudiciat bugetul UAT Broșteni cu suma de 801.938 de lei”, se arată într-un raport al ANI.