Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a transmis Guvernului o scrisoare prin care a solicitat acordarea de sprijin de urgență Primăriei Rădăuți pentru încălzirea locuințelor. Gheorghe Flutur a spus că în ședința de luni a Guvernului României a fost acordat un sprijin de 5,5 milioane de lei pentru a acoperi restanțele pe care le înregistrează Primăria municipiului Rădăuți, prin Servicii Comunale SA Rădăuți, către furnizorul de gaz metan.
”Reamintim că Primăria Rădăuți a avut o datorie istorică de peste 4 milioane de euro către diverși furnizori”, a spus Flutur. El a arătat că anul trecut, tot la solicitarea Consiliului Județean, Guvernul a acordat 6 milioane de lei astfel că, odată cu banii care se alocă acum, Primăria Rădăuți poate închide toate datoriile istorice. „De asemenea, am solicitat primarului de Rădăuți să își întocmească un grafic în ceea ce privește plățile pentru că după alocarea acestor resurse nu mai este nici un motiv de sincopă în ceea ce privește plățile la furnizorul de gaz metan”, a precizat președintele CJ Suceava. El a spus că Executivul a alocat ajutoare de încălzire și Primăriei municipiului Suceava și primăriei din Vatra Dornei.