Municipiul Câmpulung Moldovenesc a primit Premiul de Excelență în promovarea culturală, turistică și sportivă în cadrul ediției de anul acesta a Galei Asociației Municipiilor din România, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2022, la Opera Națională din București. Premiul a fost acordat Muzeului Arta Lemnului, pentru proiectul de modernizare, și i-a fost înmânat primarului din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.
Evenimentul organizat de Asociația Municipiilor din România dorește să pună în evidență preocupările celor 109 municipii membre, într-o serie de domenii de importanță deosebită pentru activitatea administrației publice locale și cele mai bune practici ale acestora. Mihăiță Negură a arătat că la fel ca edițiile precedente, Gala AMR s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Președintelui României, excelența sa domnul Klaus Werner Iohannis, lucru care dovedește importanța deosebită care se acordă, de la cel mai înalt nivel al statului român, municipiilor. Anul acesta, municipalitatea câmpulungeană a primit cel de-al treilea premiu de excelență, primele două fiind acordate pentru excelență în educație și excelență în turism.
Primarul din Câmpulung Moldovenesc a mai precizat că tot pe 14 decembrie a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România (AMR), ședință la care au fost prezenți unii dintre cei mai importanți oameni politici din România, alături de Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București. El a arătat că la ședință au fost prezenți prim-ministrul României și președintele PNL, Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu, vicepremierul și președintele UDMR, Kelemen Hunor, precum și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, precum și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care în discursul lor au evidențiat faptul că municipiile sunt motoarele de dezvoltare ale României.