Un bărbat din Pătrăuți a fost condamnat zilele trecute pentru comiterea infracțiunii de ultraj judiciar, faptă comisă față de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Mugurel Burduja a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 3 luni şi 220 zile închisoare, însă se află după gratii din ianuarie 2020. Cu alte cuvinte, a executat deja în jur de 3 ani din pedeapsă. Asta pentru că Mugurel Burduja a fost condamnat pentru cumul de infracțiuni. El are la activ infracțiuni rutiere, în special conducere fără permis, dar și o condamnare pentru șantaj.
Revenind la cazul de agresiune comis asupra femeii-procuror, acesta s-a petrecut în două episoade, după cum au relatat colegii de la Monitorul de Botoșani, care au studiat dosarul.
În primă fază, pe 7 februarie 2018, zi în care inculpatul Mugurel Burduja era închis în Penitenciarul Botoșani pentru alte fapte, acesta a fost chemat în instanță pentru un alt dosar în care era judecat pentru conducere fără permis. În fața completului de judecată, el a cerut schimbarea procurorului de ședință, acuzându-l de manevre față de el.
De față cu persoanele din sala de ședință, individul a avut o ieșire agresivă și a început să-l amenințe pe procuror că îl va da în judecată imediat ce va ieși din pușcărie, țipând că „ce duce poliția mai vine, dar ce duce popa nu mai vine”. Mai grav, bărbatul a lăsat de înțeles că-l va căuta pe procuror și la domiciliu pentru o eventuală răzbunare. „M-am întâlnit cu ea şi ştiu unde stă…”, ar fi spus acesta.
În acea zi, bărbatul din Pătrăuți a fost în cele din urmă evacuat din sală.
Și mai grav este ce a urmat. Colegii de la Monitorul de Botoșani au arătat că după un an și jumătate de la scena respectivă, în noiembrie 2019, același Mugurel Burduja a ieșit din penitenciar și s-a dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unde a cerut să vorbească cu aceeași procuroare.
Bărbatul nu a fost primit și a insistat apoi să dea de procuroare telefonic. Evident, procurorul nu a putut să nu se simtă amenințat. Abia după aceste incidente, procurarea a depus plângere și s-a deschis dosar penal pentru ultraj judiciar.
Prin decizia Judecătoriei Botoșani, prin care inculpatul a fost găsit vinovat pentru ultraj judiciar și condamnat la doar 9 luni de închisoare, acestuia i s-a impus interdicția de a se apropie la mai puțin de 200 de metri de procuror precum şi de locuinţa, locul de muncă sau alte locuri unde acesta desfășoară activităţi sociale.
Sentința Judecătoriei Botoșani nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.