Polițiștii au luat măsura reținerii în arest pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice față de cinci bărbați din Gulia – Dolhasca, care au fost inițiatorii unui scandal monstru, care s-a lăsat cu pari în cap și 11 persoane care au necesitat îngrijiri medicale. Cei cinci au fost săltați de la Gulia vineri, 9 decembrie, în urma unei acțiuni cu forțe numeroase a poliției.
Pe 4 decembrie, în jurul orei 13.00, Poliția orașului Dolhasca a fost anunțată că pe raza satului Gulia, în comunitatea romă, este un scandal, iar mai multe persoane au fost lovite cu parii și alte obiecte contondente. În altercație au fost implicate în jur de 15 persoane, astfel că a fost nevoie de forțe suplimentare de poliție, inclusiv luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Cercetările au arătat că totul a plecat de la un conflict între doi minori sub 14 ani, doi copii practic. Unul dintre ei a mers la locuința tatălui și s-a plâns că a fost bătut, iar de aici s-au declanșat fapte reprobabile și inexplicabile pentru niște oameni cu mintea normală.
Mai mulți membri ai familiei minorului au mers la cealaltă familie, înarmați cu mai multe obiecte contondente. Agresorii au pătruns în curtea locuinței, unde s-au lovit reciproc cu cei din cealaltă familie.
Urmare a leziunilor suferite, 11 persoane au primit îngrijiri medicale.
Polițiștii de la Dolhasca, cu sprijinul judiciariștilor de la Serviciului Investigații Criminale Suceava, au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încăierare”, „violare de domiciliu” și „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, documentându-se activitatea infracțională și participațiile penale ale tuturor persoanelor implicate în incident.
Vineri, 9 decembrie, în continuarea anchetei, 5 bărbați din Gulia care au inițiat agresiunea au fost ridicați de la domicilii și introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Cercetările sunt continuate de către Poliția orașului Dolhasca, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Fălticeni.