Suceava începe să nu mai fie un oraș sigur, dovadă și două tâlhării care au avut loc în stradă, în plină zi. Prima faptă s-a petrecut pe 14 noiembrie, când o femeie a sunat la serviciul unic de urgență 112 și a reclamat că în timp ce se afla pe strada Aleea Jupiter doi tineri i-au smuls geanta din mână. Incidentul a avut loc la orele prânzului, exact cum s-a întâmplat și patru zile mai târziu. Pe 18 noiembrie, o altă femeie a sunat la 112 și a spus că doi tineri i-au smuls poșeta de pe umăr, iar apoi au fugit. Prejudiciile în cele două cazuri de tâlhărie se ridică la circa 500 de lei.
Autorii au fost prinși abia în luna decembrie, iar în cursul zilei de 7 decembrie au fost duși în fața unui judecător de drepturi și libertăți pentru emiterea unui mandat de arestare. După ce a analizat probele, magistratul a decis să emită mandate pentru 30 de zile pe numele celor doi, respectiv Cristian Murărescu, de 18 ani, și Constantin Vișoiu, de 17 ani, ambii din Șcheia. Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de ”tâlhărie” și ”complicitate la tâlhărie”.