Asociaţia „Licuricii fericiţi”, care se ocupă de peste 100 de bătrâni și copii vulnerabili din Câmpulung Moldovenesc, face un apel către oamenii care vor să facă o faptă bună în preajma Crăciunului, să li se alăture și să doneze alimente neperisabile la băncile de alimente din magazinele Lidl (str. Calea Bucovinei Câmpulung Moldovenesc sau Lidl - bulevardul Bucovina Gura Humorului).
Sunt locuri special amenajate unde puteți dona un produs neperisabil sau câte vă doriți, iar toate acestea vor ajunge la bătrânii și copiii săraci, în cadrul campaniei „Fii și tu Moș Crăciun pentru un bătrân singur sau un copil flămând”, în perioada 1-31 decembrie 2022.
În fiecare sâmbătă, voluntarii asociației le dau binețe „bunicilor de împrumut”, cum îi numește pe vârstnici învățătoarea Nicoleta Bogoș, președinta Asociației „Licuricii fericiţi”, cea care a creat asociaţia „donatorilor de zâmbete, de lumină şi de visuri împlinite”, le duc o masă caldă și alimente necesare pentru încă câteva zile.
Cât de bine ar fi ca mai mulți oameni să doneze câteva alimente în cutiile special amenajate din magazinele Lidl și, astfel, să asigure hrana pentru câteva zile celor aflați în suferință, copii și bătrâni.
„Orice gest este apreciat și fiecare produs va contribui la o masă decentă pentru cei în nevoi, de Crăciun. Fii și tu alături de bunicii singuri și copiii vulnerabili și donează un aliment care să contribuie la o masă decentă și caldă pentru acei care au atâta nevoie de noi. Banca locală pentru alimente Roman și Lidl Romania vă suntem recunoscători pentru implicare și susținere în campania noastră pentru vârstnici și copiii vulnerabili. Împreună putem face mai mult”, a transmis Nicoleta Bogoș, președinta Asociaţiei „Licuricii fericiţi”din Câmpulung Moldovenesc.
Fiecare gest caritabil este o binecuvântare pentru bătrâni și copii, pentru cei abandonați, bolnavi, singuri, fără resurse, unii fără speranțe. Asociaţia ,,Licuricii fericiţi” din Câmpulung Moldovenesc a început proiectul „Prânzul de sâmbătă” la începutul lunii martie 2019, ca o continuare firească a proiectului „Bunici cu împrumut”.
„Noi am dăruit puțin! Puțin cu puțin face mult! Știm că este foarte greu, dar și tu te poți implica în Campania <Fii și tu Moș Crăciun pentru un bătrân singur sau un copil flămând>, donând alimente neperisabile în cutiile special amenajate aflate la ieșirile din magazinele Lidl, în perioada 1-31 decembrie”, transmit organizatorii.
Fiţi alături de voluntarii Asociaţiei „Licuricii fericiţi” şi oferiţi-le sprijinul, pentru ca ei să ducă darurile voastre bătrânilor singuri, necăjiți, bolnavi. Donați alimente neperisabile în cutiile special amenajate aflate la ieșirile din magazinele Lidl, în perioada 1-31 decembrie 2022.
Căutați-i pe Licurici sau donați o sumă cât de mică cu care voluntarii să pregătească pachete pentru bătrâni, în cadrul proiectului „Prânzul de sâmbătă”. Asociația Licuricii Fericiți, Câmpulung Moldovenesc,
CUI 37028370, Cont lei: RO46BTRLRONCRT0379547801,
Cont euro: RO93BTRLEURCRT0379547801,
Revolut: 0721046095,
Paypal: nicoletabogos@yahoo.com , #împreunăfacembine