O investiție demarată cu mulți ani în urmă (2008) de Ministerul Educației și sistată în 2010 din lipsa finanțării a fost preluată anul trecut și finalizată acum de către Primăria Suceava, care vrea să o dea în folosință la începutul anului 2023.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri că Grădinița nr. 4 de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” a fost finalizată din punct de vedere al lucrărilor de construcții.
„Din păcate, dotările nu au putut fi realizate până la 1 Decembrie – cum ne-am fi dorit, în mod special cele pentru cantină, mobilier și instalații de climatizare. Sunt contractate, s-au dat avansuri și vor fi livrate în perioada următoare.
Lucrările realizate sunt de bună calitate și în cursul lunii decembrie urmează să fie finalizate și dotările”, a spus edilul sucevean.
În urma discuțiilor purtate de conducerea Primăriei Suceava cu cea a unității de învățământ, grădinița nouă va fi inaugurată pe data de 13 ianuarie 2023, în preajma Zilei Colegiului „Mihai Eminescu”.