Un echipaj de la Secția Rurală Gura Humorului, care efectua control trafic pe parcursul nopții de miercuri spre joi, a fost nevoit să se întrebuințeze serios, inclusiv cu o urmărire pe jos, pentru a prinde un șofer care a făcut tot posibilul pentru a-și pierde urma.
În jurul orei 0.10 din noapte, echipajul, aflat pe raza comunei Cacica, la Pârteștii de Sus, a făcut semnal de oprire unei autoutilitare Renault Trafic. Șoferul nu a oprit, mărind viteza de deplasare până în zona gării Cacica, unde a abandonat mașina pe peron. Polițiștii au ajuns imediat din urmă, văzând cum șoferul coboară din mașină și fuge spre zona împădurită din apropiere. După o urmărire pedestră de aproximativ 150 de metri, fugarul a fost ajuns din urmă și imobilizat. S-a stabilit că este vorba de un tânăr în vârstă de 30 de ani, din satul Pârteștii de Sus, care mirosea a alcool. În urma verificării cu etilotestul a rezultat concentrația de 0,87 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Gura Humorului, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
În cauză polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.