Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 2 dec 2022 - Anul XXVII, nr. 284 (8201)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9769 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7307 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Pe 1 Decembrie

Solia Cetății de Scaun a Sucevei, cu „Ștefan cel Mare”, la Marea Unire de la Alba Iulia

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Manifestările organizate la Alba Iulia cu prilejul sărbătoririi Marii Uniri au inclus anul acesta, pe lângă tradiționala Solie a Cetății de Scaun a Sucevei, și un spectacol – o reconstituire istorică, cu demnitari turci, ostași și boieri moldoveni, dar și cel mai cunoscut domnitor român – Ștefan cel Mare.

Evenimentul s-a desfășurat la finalul unui pelerinaj de trei zile, pornit din Cetatea de Scaun Suceava, de Ziua Bucovinei, pe la Putna, Sighet, Bădăcin și la Gorunul lui Horea, pentru a ajunge în Cetatea Alba Carolina.

Pentru conducătorul soliei Cetății de Scaun a Sucevei, medicul veterinar Petrea Dulgheru, acesta a fost cel de-al 31-lea an în care a fost prezent la Alba Iulia la evenimentele de sărbătorire a Marii Uniri, cel de-al 11-lea de când duce mesajul Cetății Suceava și primul în care s-a transpus în rolul legendarului „Ștefan cel Mare”, interpretând o scenetă istorică, alături de alți opt suceveni, în fața a zeci de mii de spectatori, care i-au aplaudat frenetic și care aproape că nu i-au lăsat să mai plece, dornici să se pozeze cu ei și să aibă o amintire de la frumoasa zi de 1 Decembrie.

„Pentru mine, ziua de 1 Decembrie este cea mai înălțătoare zi a poporului român, iar eu, când ajung la Alba Iulia, în fiecare an, pentru a sărbători Marea Unire, parcă văd cum crapă Apusenii și apar marii înaintași ai neamului nostru, îi văd pe cei de la 1918, datorită cărora suntem acum români, în România. Nu pot trece peste 1 Decembrie fără să fiu la Alba Iulia și îi îndemn pe toți românii să fie acolo prezenți măcar o dată!”, a spus dr. Petrea Dulgheru, care, la cei 71 de ani împliniți, de 31 se află negreșit în Cetatea Marii Uniri pe 1 Decembrie.

Iar dacă în ultimii 10 ani a transmis solia Cetății Sucevei, fiind reprezentantul administrației locale și județene la evenimentele de la Alba Iulia, anul acesta s-a gândit să vină cu ceva în plus, ceva nou, care să facă impresie. Și a reușit, depășind o mulțime de impedimente, adunând o echipă de bărbați falnici, cu care a repetat sceneta timp de o lună de zile, zi și noapte, lucrând pe brânci, pentru a se prezenta cum trebuie în fața mulțimii. Pe lângă nopțile nedormite, dr. Dulgheru nici nu a mâncat timp de mai multe zile, pentru a slăbi 7 kg, ca nu cumva spectatorii din Cetatea Unirii să vadă un Ștefan cel Mare „cu burtă”, ci unul „măcinat” de greutatea domniei, responsabilităților, de post și rugăciune, fiind unul dintre cei mai credincioși domnitori români, devenit chiar „Sfânt”.

 

 

Din Cetatea Sucevei la Putna, Sighet, Bădăcin și la Gorunul lui Horea

Inedita Solie a Cetății de Scaun Suceava și-a început misiunea de Ziua Bucovinei, pe 28 Noiembrie, când, doctorul Petrea Dulgheru, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, și „răzeșii” săi au plecat din Cetatea lui Ștefan cel Mare însoțiți de zgomotul clopotelor trase, al bătăilor de toacă și al cornului de luptă.

De acolo, au ajuns la Mănăstirea Putna, pentru a se închina la mormântul lui Ștefan cel Mare și a aduce un omagiu celor care au organizat acolo, în 1871, Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, pe vremea când Bucovina era în plină stăpânire austro-ungară.

Următoarea oprire a fost la Sighet, unde delegația Sucevei a aprins lumânări pentru marele Iuliu Maniu și numeroși oameni de elită care au suferit și au fost uciși chiar în sinistra închisoare, fiind îngropați pe ascuns în locul care este denumit azi Cimitirul săracilor.

Pelerinajul a continuat la Bădăcin - Sălaj, la Casa Memorială Iuliu Maniu, muzeu înființat și cu sprijinul doctorului Dulgheru. Iuliu Maniu a fost un mare om de stat, artizan al Unirii de la 1918 și martir al neamului.

De altfel, în curtea casei memoriale, an de an, dr. Dulgheru merge să vadă cum a mai crescut bradul din Bucovina pe care l-a plantat în 2018, care l-a depășit în înălțime chiar de anul trecut.

Următoarea oprire a fost la Țebea, în Hunedoara, la mormântul eroului național Avram Iancu și la gorunul sub care Horea i-a chemat la luptă pe moții adunați, îndemnându-i la răscoală. Lângă Gorunul lui Horea, vechi de circa 400 de ani, se mai află gorunul Regelui Ferdinand și gorunul Reginei Maria, ultimii plantați în 1924 de regi, întru cinstirea celor care au luptat pentru unirea ținuturilor românești, pe parcursul a câteva sute de ani.

 

Solia Cetății de Scaun a Sucevei și spectacol istoric la Alba Iulia

Lungul pelerinaj al Soliei Cetății de Scaun a Sucevei s-a încheiat joi, 1 Decembrie, la Alba Iulia, unde Petrea Dulgheru a fost pentru al 11-lea an conducător, iar pentru prima dată a jucat rolul lui „Ștefan cel Mare”.

„Spre surprinderea celor prezenți, în număr foarte mare – zeci de mii de oameni, poate chiar 100.000, Solia Cetății de Scaun a Sucevei a venit la Alba Iulia nu doar pentru a transmite un mesaj”, a spus Petrea Dulgheru, referindu-se la sceneta istorică în care a jucat rolul lui Ștefan cel Mare.

În rolul lui Mahomed a fost Mihai Henț, în rolul lui Alibec – Dan Comișescu, în rolul lui Yousuf – Ilie Petriuc, rolul hatmanului Luca Arbore l-a avut Constantin Burcea, pe când cei patru oșteni au fost Mircea Păușeriu, Ciprian Iftimuț, Constantin Luncașu și Dumitru Sandu.

„A fost un spectacol, lumea era încântată, timp de câteva ore a trebuit să facem fotografii cu oamenii dornici să fie alături de noi... A fost un moment unic, emoționant. Nu suntem artiști, dar lumea întreagă e o scenă și toți oamenii sunt actori – a spus Shakespeare. Mă bucur că am găsit colaboratori excepționali cu care am pregătit sceneta și în final l-am întruchipat în fața românilor de la Alba Iulia pe Ștefan cel Mare și le-am amintit de Ciprian Porumbescu, martir al perioadei de stăpânire austriacă, la care anul viitor se împlinesc 170 de ani de la naștere și 140 de ani de la moarte, dar și de Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri. Am fost cea mai aplaudată solie și mă bucur că am avut ocazia să joc rolul unei asemenea personalități, fără a fi actor”, a spus dr. Petrea Dulgheru, care este de 11 ani delegat de către primarul Ion Lungu să fie reprezentantul Sucevei la evenimentele de la Alba Iulia.

După depunerea soliilor cetăților invitate la Alba Iulia și citirea rezoluțiilor, a avut loc tradiționalul Te Deum la Catedrală, iar apoi parada militară organizată special pentru a marca ziua de 1 Decembrie – Marea Unire.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Solia Cetății de Scaun a Sucevei, cu „Ștefan cel Mare”, la Marea Unire de la Alba Iulia.
 Vizualizări articol: 1361 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Solia Cetății de Scaun a Sucevei, cu „Ștefan cel Mare”, la Marea Unire de la Alba Iulia5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei