Tinerii din medii defavorizate pot primi sprijin financiar pentru a urma cursurile școlii de șoferi prin intermediul programului ”Permis pentru viitor”, coordonat de MOL România și Fundația Pentru Comunitate.
Pentru acest program sunt eligibili tinerii care au vârsta cuprinsăîntre 18 și 25 de ani, indiferent de localitatea de reședință, care provin din medii defavorizate și care își doresc să obțină permis de conducere categoria B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.
Selecția lor este realizată în baza unui concurs de proiecte. Cei interesați pot aplica online sau trimite prin poștă dosarul până la data de 24 ianuarie 2023, conform informațiilor de pe https://pentrucomunitate.ro/permis.
„De la bun început Programul <Permis pentru viitor> a fost gândit să ofere o șansă în plus în carieră și în viață tinerilor din medii defavorizate. În toți acești ani am cunoscut tineri ambițioși, care au finalizat cursurile școlii de șoferi și au promovat examenul, iar acum dețin permis de conducere și o meserie care le asigură un venit. Suntem încântați că acest program reușește să continue strategia noastră de responsabilitate socială, care își propune să construiască parteneriate solide cu membrii comunităților din care facem parte,” a declarat Camelia Ene, CEO &Country Chairman MOL România.
Potrivit acesteia, pentru tinerii cu posibilități materiale reduse, permisul de conducere reprezintă un ajutor real pentru accesul pe piața muncii sau pentru a obține un loc de muncă mai bun. În decursul celor șapte ani de la lansarea acestui program, 140 tineri au finalizat cu succes cursurile școlii de șoferi: 118 au obținut permis de categoria B, 16 categoria C și trei atestate, o tânără cu handicap a obținut permis categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a promovat examenul pentru categoria B96 (care permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), iar un alt tânăr a obținut permisul pentru tractoare agricole. Alți 44 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.
„Îi încurajăm pe cei interesați să obțină Permis pentru viitor să solicite cu încredere sprijin în procesul de depunere a proiectelor, atât din partea oamenilor apropiați, cât și din partea organizațiilor cu care sunt în legătură sau direct de la organizatorii Programului”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Formularul de înscriere și alte detalii despre programul „Permis pentru viitor” sunt disponibile pe site-urile www.pentrucomunitate.roși www.molromania.ro.