Elevii Liceului Tehnologic „Mihai Eminesacu” din Dumbrăveni care vor avea „cea mai frumoasă și curată sală de clasă” vor fi premiați, lunar, de către conducerea școlii.
Ideea proiectului îi aparține direcțiunii unității, fiind implementată de Consiliul Școlar, competiția urmând să se desfășoare pe toată durata anului școlar.
La liceul din Dumbrăveni învață aproape 1500 de elevi, repartizați în 65 de clase.
„În acest concurs vor fi implicați toți elevii unității, de la ciclul primar la ciclul liceal și profesional. Dorim să-i responsabilizăm, să-i motivăm să aibă un mediul plăcut, ordonat. Vom premia clasa cea mai curată și îngrijită, iar elevii vor primi diplome, premii surpriză și câte o <libertate>, de exemplu să vină o zi fără uniformă sau o zi fără ghiozdane etc.”, a menționat prof. Adriana Duceac, directoarea instituției.
Elevii din Consiliul Școlar al elevilor vor evalua clasele, în pauzele dintre cursuri, ținând cont de mai multe criterii: curățenia podelelor, bănci aranjate și curate, pervazul curat, existența unui avizier, tabla ștearsă etc.