Procurorii de la Fălticeni au anunțat că au propus arestarea preventivă a unui bărbat care a încălcat în mod repetat ordinele de protecție provizorii prin care îi era interzis să se apropie de o femeie și, mai mult, a forțat ușa de acces în imobilul acesteia și a deposedat-o de o sumă de bani și de telefon.
Judecătoria Fălticeni a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Vasile Sîrghi, pentru comiterea infracțiunilor de ”tâlhărie calificată” şi „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, în formă continuată”,
”La data de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 20:00, a forțat ușa de acces în locuința unei persoane de sex feminin situată în mediul urban, lovind-o în concret cu picioarele, după care a pătruns în interiorul locuinţei, fără drept și fără consimțământul acesteia, context în care, folosind actele de violenţă sus-menţionate, a sustras o sumă de bani din portofelul persoanei vătămate și un telefon mobil”, se arată într-un comunicat al procurorilor de la Fălticeni.
Procurorii au mai arătat că același inculpat, de trei ori la rând, în două zile, nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști, care îi interziceau să se apropie la o distanță mai mică de 200 metri faţă de femeie. Victima a cerut ajutor, iar bărbatul a fost găsit de fiecare dată la ușa acesteia, încălcând evident ordinul de protecție și limita de distanță pe care trebuia să o respecte.
Bărbatul poate conteste măsura de arestare preventivă la Tribunal și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a judecătorilor.