Rezultatele deosebite ale elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, care au depășit barierele temporale și spațiale concretizate în premii la diferite concursuri, olimpiade naționale și internaționale, examene naționale au determinat conducerea școlii să lanseze o provocare ce presupune crearea de cât mai multe clase smart.
„Ne propunem crearea unui mediu educațional în acord total cu evoluția științifică și tehnică a școlii românești. Ne dorim ca în acest sens, elevilor să li se dezvolte competențe sociale, civice, antreprenoriale, de sensibilizare și expresie culturală într-un mediu școlar nou, prietenos și de calitate. Reacția la această provocare a venit imediat de la omul, profesorul și primarul Gheorghe Cătălin Coman, care a răspuns afirmativ prin inițierea unui proiect de anvergură în spațiul cultural și educațional alături de alte proiecte din Municipiul Fălticeni. Prin acest proiect sălile de clasă și laboratoarele vor fi dotate cu o bază materială nouă și cu elemente de tehnologie de ultimă generație. Mobilierul va fi special conceput pentru elevi cu seturi de bănci școlare antiscolioză, scaune ajustabile și confortabile, table smart, table magnetice, TV smart, multifuncționale etc.”, ne-a spus prof. dr. Luminița-Claudia Corbu, directorul adjunct al Colegiului ”Nicu Gane”.
Investiții pentru o educație de calitate
Colegiul Național „Nicu Gane” a fost în ultimii ani pe lista investițiilor administrației locale, până acum fiind modernizate corpurile B și C, sala mare de sport, sala mică de sport, terenul de sport, care a fost dotat cu gazon sintetic și curtea interioară.
Din anul 2021, la Colegiul Național „Nicu Gane” este funcțională una din cele mai moderne și eficiente energetic cantine școlare în urma unor investițiile totale care depășesc 2,72 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, partea de cofinanțare a Primăriei Fălticeni fiind de doar 2%. Din vechea cantină, doar structura a rămas, în interior totul fiind nou, de la tâmplărie și instalații termice și electrice până la dotări interioare. De asemenea, clădirea a beneficiat de un acoperiș nou, anvelopare termică și panouri solare.
Pe 26 octombrie, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministrul Cseke Attila și primarul Cătălin Coman au semnat contractul de finanțare prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii P+3, cu destinația de internat (cămin C6), amplasată în incinta Colegiului Național “Nicu Gane”, municipiul Fălticeni.
„Proiectul de reabilitare și eficientizare termică a clădirii internatului ColegiulNațional <Nicu Gane>, finanțat prin fonduri europene prin Programul PNRR, în valoare totală de 14 milioane de lei, este un proiect pe care instituția noastră de învățământ și l-a dorit foarte mult pentru a crea cele mai bune condiții de cazare elevilor noștri, este un proiect susținut de Primăria Municipiului Fălticeni și care va oferi oportunitatea unei educații de calitate pentru cei dispuși să o primească”, a precizat prof. Luminița-Claudia Corbu.
Primul liceu înființat în Fălticeni poartă numele marelui novelist, om politic, magistrat și fost primar al Iașului, Nicolae Gane, cunoscut și ca Nicu Gane. Nicolae Gane s-a născut la data de 1 februarie 1838, în Fălticeni. Școala face parte din „Alianța Colegiilor Centenare”, iar de-a lungul timpului aici s-au format nume celebre precum Mihail Sadoveanu, Nicolae Labiș, Grigore Vasiliu Birlic, Eugen Lovinescu, Mihai Băcescu, Constantin Ciopraga. Grigore Ilisei și mulți alții, care au dus faima acestui oraș în țară și în lume.