Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Euroluc, una dintre firmele de succes din Suceava în domeniul transportului de marfă, a pornit la drum dintr-un ”garaj”, dacă e să facem o comparație cu poveștile de succes din SUA. În spatele acestei afaceri a fost un om care a crezut mereu în el, dar care a făcut și multe sacrificii pentru ca acum să dețină o flotă importantă de camioane. Sergiu Lucan, pentru că despre el este vorba, a pornit la drum în plină criză economică, pe vremea când afacerile se închideau pe bandă rulantă. Avea doar 22 de ani când a devenit patron de firmă, dar plăcerea de a conduce un tir îi fusese insuflată de mic copil de tatăl său, Vasile Lucan, care l-a purtat prin multe colțuri ale Europei.
Drumul spre actuala afacere pare un curs firesc, o tradiție de familie, ajunsă acum la un alt nivel. În momentul de față, firma Euroluc are aproape 100 de angajați și 75 de camioane, dar perioada de vârf a fost anul 2019, când erau 127 de angajați și 90 de tiruri. Și pentru că siguranța contează, majoritatea mașinilor sunt fabricate după anul 2016 și nu depășesc 700.000 de kilometri înainte de a fi înlocuite cu altele noi. Revenind la începuturi, Sergiu Lucan își amintește cum a fost împins de la spate de nevoi pentru a găsi un loc de muncă, dar destinul lui avea să fie altul.
„În 2009, atunci când criza economică era în toi, iar domeniul transporturilor era afectat, eu aveam de plătit ratele pentru apartamentul pe care îl achiziționasem în 2008. 350 de euro pe lună trebuia să plătesc, cam cât se câștiga la o cursă, în perioada aceea. Văzând că situația s-a complicat, eram conștient că trebuie să îmi găsesc un alt loc de muncă pentru a-mi putea achita ratele la bancă, dar și pentru a putea trăi. Astfel, prin martie-aprilie 2009, am ajuns la un prieten de familie care avea camioane și l-am întrebat dacă are nevoie de un șofer, iar el mi-a răspuns: «Măi Sergiule, dacă ar fi să meargă treaba, mi-ar trebui vreo cinci șoferi, însă, din cauza crizei, nu am de lucru. Îmi pare rău»”, a fost refuzul care avea să însemne de fapt un mare avantaj pentru Sergiu Lucan.
A ajuns patron de firmă din întâmplare
Atunci a apărut o altă ofertă, una la care nici nu s-ar fi gândit. Un cunoscut i-a propus să îi vândă un camion cu tot cu firmă.
”Am ajuns patron de firmă din întâmplare. Căutând un loc de șofer, cineva mi-a propus să îmi vândă un camion cu tot cu firmă. În primă fază am fost reticent și am zis că nu îmi trebuie, dar după mi-am zis de ce să nu încerc. Norocul meu a fost acela că nu aveam familie și nu aveam de întreținut pe nimeni și tot ce am câștigat am reinvestit. Practic, în 2009, pe când aveam 22 de ani, am cumpărat un camion cu tot cu firmă și a fost o coincidență de nume, în sensul că fostul proprietar avea un băiat Lucian și eu mă numesc Lucan și de aici numele firmei. Și pentru că nu am avut imediat un loc pe comunitate, am luat legătura cu un prieten de la Câmpulung Moldovenesc care transporta cherestea la Alexandria pentru a-l ruga să îmi dea și mie o cursă. Când am plecat în prima cursă, nu aveam bani nici să alimentez, așa că l-am rugat pe nea Ion să îmi alimenteze camionul pentru a putea ajunge la Alexandria. Îmi dă nea Ion motorină, plec la Alexandria, descarc cheresteaua, primesc banii și mă îndrept către Dăbuleni, unde îmi sugerase fratele meu să mă duc pentru a nu veni cu gol acasă”, și-a amintit Sergiu Lucan.
Timp de o lună a făcut drumul Dăbuleni - Ungaria și a transportat pepeni
Iar cum nimic nu este la voia întâmplării, pepenii de Dăbuleni s-au dovedit o etapă importantă în evoluția firmei pe care tocmai o cumpărase.
„M-a sunat un băiat care mi-a spus că are nevoie să ducă pepeni în Ungaria, eu așteptându-mă să primesc o cursă înspre casă. Totuși, am întrebat niște băieți din Suceava care erau și ei acolo dacă ar fi ok să iau cursa asta, iar ei m-au speriat că o să am probleme la graniță și câte și mai câte. Și pentru că nu puteam să îl refuz pe cel care mă contactase fără niciun motiv, i-am spus că nu pot merge dacă pepenii nu sunt ambalați corespunzător în box paleți, însă această formalitate nu a reprezentat niciun impediment pentru acel om. Gândindu-mă că el s-ar putea răzgândi dacă urc prețul transportului, l-am sunat din nou, însă omul a spus că prețul spus de mine e ok. Atunci am zis că dacă nu risc nu am cum să câștig. Fie ce o fi! Astfel, am încărcat camionul și am plecat în Ungaria, unde totul a decurs cum trebuie. Și, uite așa, am făcut vreo patru sau cinci curse cu băieții cu lubenița”, a povestit Sergiu Lucan.
De pe centura Bucureștiului, în port la Rotterdam
Administratorul firmei Euroluc și amintit că la ultima cursă în Ungaria au început să apară primele defecțiuni la camion, și așa a decis că trebuie să revină la Suceava pentru a face reparațiile.
”Numai că, la ieșirea de pe centura Bucureștiului, camionul a trebuit să fie tras pe dreapta, după ce cureaua de transmisie s-a rupt și a provocat și alte stricăciuni. Într-un final am reparat mașina și, după o lună de curse între Dăbuleni și Ungaria, într-o marți seara, am ajuns acasă”, a mai rememorat Sergiu Lucan.
Miercuri dimineață, Lucan a primit un telefon de la nașul său, care i-a spus că a apărut un loc pe comunitate.
„Miercuri după-amiază am fost cu mașina la nașul meu și am reparat-o, iar vineri, la ora 17:00, am plecat pe comunitate! Mi-am făcut bagajul, am împrumutat bani și am plecat!
Duminică seară am ajuns la Rotterdam. Era undeva la jumătatea lunii iulie 2009. Am început lucrul: multe încărcări, multe descărcări, asigurări de marfă, multe cuplări și decuplări… Schimbam și câte trei vagoane pe zi.
Și pentru că banii pe comunitate se primeau abia în a 13-a săptămână, am ajuns și eu în acest punct, iar în ziua încasării mai aveam în buzunar 60 de euro. Dacă plata mai întârzia, eu nu mai aveam cum să mai lucrez o săptămână. Am lucrat la firma asta până de Paști în 2010, când am revenit în țară. Tot în același an, am vândut camionul și am cumpărat altul, un DAF. Și tot în 2010, împreună cu nașul, am mers să lucrăm în altă parte, la o firmă care plătea mai bine și mai repede. La un an distanță, am reușit și am cumpărat încă un camion pe care l-a condus tatăl meu. La sfârșitul lui 2011, am decis ca eu să mă retrag, iar pe camionul meu am angajat un alt șofer. Și cum nu puteam s-o fac pe-a patronul, pentru că banii se cheltuie repede, am început eu să gestionez cursele, iar în 2012 am cumpărat încă două camioane, în leasing. Și tot așa, unul câte unul, până când, în 2018, am ajuns la peste 80 de camioane. Nu a fost ușor, însă am riscat! De fiecare dată când cumpăram câte un camion rămâneam aproape cu zero lei în cont. Întindeam la fir de păr toți bănuții pentru a putea continua, însă am fost serios și colaboratorii mei au avut încredere în mine. Și în prezent colaborez foarte bine cu toți cei cu care am început în 2009”, a povestit Sergiu Lucan.
În momentul de față firma Euroluc efectuează transporturi în țări din toată Europa, dar în principal din porturi cum ar fi Rotterdam, Hamburg, Antwerpen, iar de acolo pleacă mașinile peste tot, inclusiv în Spania, Portugalia, Suedia, Norvegia, Bulgaria sau România. Sergiu Lucan recunoaște că mâna de lucru este o problemă, iar datele oficiale arată că în Europa e un deficit de 450.000 de șoferi, așa încât această problemă nu ocolește nici firma suceveană. Totuși, Sergiu Lucan, care este o persoană foarte credincioasă, este de părere că Dumnezeu va lucra prin oameni pentru ca lucrurile să meargă în direcția bună.
