Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava împlinește 25 de ani de activitate în asistență socială și protecția copilului, prilej cu care lansează ce-a de-a VIII ediție a Campaniei „Porți deschise spre comunitate”, în perioada 14-22 noiembrie 2022. În această perioadă, toți cei care doresc să viziteze locațiile serviciilor sociale ale DGASPC Suceava o pot face.
Directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac, a explicat că scopul acestei campanii a fost și rămâne acela de a oferi transparență serviciilor pe care le oferim, de a facilita schimburi de experiență, dar și de a implica societatea civilă în acțiunile și proiectele noastre. „De la lansarea campaniei <Porți deschise> din anul 2009, chiar și cu întreruperi de-a lungul anilor, interesul din partea comunității cu privire la ceea ce se întâmplă dincolo de porțile unui centru de copii sau adulți, precum și implicarea societății civile, au avut o evoluție ascendentă. Faptul că am început să devenim mai vizibili și mai deschiși, prin tot ceea ce facem, a condus la o mai mare încredere în serviciile noastre, la creșterea numărului de voluntari, precum și la parteneriate cu instituțiile și organizațiile interesate de activitatea de asistență socială”, susține șefa DGASPC Suceava.