Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în toi în municipiul Suceava, unde, pe lângă instalațiile ornamentale care au fost deja amplasate pe artera principală, în parcul de lângă Policlinică și pe esplanadă, a fost adus miercuri seara și bradul de Crăciun.
Pe lângă montarea sa în locul special amenajat pe esplanadă, unde trunchiul bradului este „îngropat” la o adâncime de aproximativ patru metri, pentru stabilizare, acesta este și ajustat la înălțime, astfel încât să se potrivească structurii metalice pe care vor fi puse noile ornamente achiziționate de Primăria Suceava anul acesta.
„Bradul a fost adus de la Ocolul Silvic Fălticeni, din zona Cornu Luncii, iar ornarea sa va începe de luni, când va veni o firmă specializată, să pună noile ornamente”, a declarat Marian Andronache, șeful Direcției Domeniului Public din Primăria Suceava.
Conform achizițiilor anunțate anul acesta de către primarul Sucevei, Ion Lungu, bradul va fi ornat prin amplasarea unei structuri metalice zincate (stabilizată de jur împrejur cu 22 de blocuri de beton), pe care vor fi montate 139 de figuri luminoase, pe 10 niveluri, alta urmând să fie în vârf.
Edilul Sucevei a anunțat că aprinderea luminilor de sărbătoare în bradul de Crăciun și în oraș se va face pe 28 Noiembrie, de Ziua Bucovinei.