Un groaznic accident s-a petrecut miercuri după-amiază, pe calea ferată, între staţiile CFR Suceava Vest şi Suceava, pe raza comunei Şcheia, în apropiere de cimitirul din sat. În jurul orei 16.00, un bărbat în vârstă de 71 de ani, care locuia în apropiere, a fost lovit în plin de trenul IR 1832 Cluj-Napoca – Galați, care urma să ajungă în Gara Suceava.
Poliţiştii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, care au demarat cercetări la faţa locului, au stabilit că a fost vorba cel mai probabil de un accident. Bărbatul venea dinspre pădure şi traversa calea ferată spre domiciliu. Mecanicul de locomotivă a relatat că a observat victima, a avertizat-o sonor, însă bătrânul s-a blocat şi nu a mai reuşit să se ferească la timp. Bătrânul a fost lovit în plin de locomotiva trenului şi târât în jur de 200 de metri, evident fără nici o şansă de supravieţuire. În urma accidentului trenul a înregistrat o întârziere de 45 de minute.
În tren se aflau numeroși călători care au fost martori indirecți ai tragediei.