În Vicovu de Sus au început lucrările la proiectul de apă și canalizare, cea mai mare investiție realizată în acest oraș. Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a declarat că la finalul săptămânii trecute au început lucrările pe primele străzi din oraș care vor avea rețele de apă și canalizare. Vasile Iliuț a precizat că valoarea proiectului de extindere a rețelelor de apă și canalizare din acest oraș are o valoare de 34,5 milioane de euro, acesta fiind finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare. El a subliniat faptul că acest proiect este cea mai importantă investiție care se realizează în Vicovu de Sus, așteptată ani de zile de locuitorii acestui oraș. Iliuț a precizat că în momentul de față orașul Vicovu de Sus are 32% din populație conectată la rețeaua de apă potabilă. Vasile Iliuț a adăugat că după implementarea proiectului se va atinge un procent de racordare a populației la rețeaua de apă de 84 și de 78 la rețeaua de canalizare. El a amintit că licitația pentru aceste lucrări a fost câștigată de o asociere de firme, SC Con Bucovina SRL (liderul asocierii), SC Top Scav SRL, SC Loial Impex SRL și SC Sumec SA. „Sunt foarte mulțumit de modul în care cele două firme care au câștigat licitația au început lucrările. Și nu numai eu sunt mulțumit, ci și cetățenii, pentru că se lucrează foarte îngrijit, foarte ordonat și profesional, pentru că firmele au utilaje performante. Se lucrează efectiv la standarde europene. Nu ne-am așteptat, dar uite că se poate. Probabil că aici depinde și de pretențiile pe care le-am avut și de discuțiile purtate cu ei încă de la început, care acum se materializează. Este vorba de exigență, pentru că dacă te ridici și ai pretenții, toată lumea își face treaba corespunzător și nu apar discuții”, a spus primarul din Vicovu de Sus.
El a declarat că lucrările pentru construcția noilor rețele de apă și canalizare au început pe străzile din oraș care urmează să fie asfaltate sau betonate prin alte proiecte ale primăriei. Vasile Iliuț a făcut referire la un proiect finanțat din fonduri europene prin care se vor moderniza șapte kilometri de drumuri în toate zonele orașului.
„Ne concentrăm acum pe drumurile care se vor moderniza prin proiectul finanțat prin axa 13, pentru ca anul viitor, până pe 31 decembrie, să le avem asfaltate și date în folosință corespunzător. Constructorul și-a asumat acest lucru și lucrează foarte repede, având deja câteva sute de metri de conducte realizate”, a spus Iliuț.
El a mai declarat că proiectul presupune construcția a 67 de kilometri de rețele de apă potabilă și 59 de kilometri de rețele de canalizare. Rețelele de apă potabilă vor fi construite pe nu mai puțin de 44 de străzi din Vicovu de Sus și pe 18 străzi din Bivolărie.