Scene violente s-au petrecut la Șcheia, după un conflict dintre două familii de romi care a degenerat.
Pe 2 noiembrie, în urma unei bătăi, patru frați au decis să continue răfuiala și să încerce să intre în casa în care se aflau rivalii. Au intrat în curtea familiei Munga și au spart ușa de la intrare. Scenele care au urmat au fost violente și au fost oprite în cele din urmă de apariția polițiștilor.
A doua zi, pe 3 noiembrie, în urma administrării probatoriului, frații Roger-Daniel, Antonio, Robert-Vasile și Emanuel Ionuț Feraru au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere.
Cei patru au fost citați la sediul Secției Rurale Șcheia, unde s-au prezentat de bunăvoie și unde au fot audiați. Joi după-amiază, au fost emise patru ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor patru frați Feraru.
Cei patru au fost preluați de echipaje de poliție și transportați sub escortă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
După 24 de ore de arest, cei patru urmau să fie lăsați în libertate, dar sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe obligații și restricții.
Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Aceste incidente vin la câteva zile după alte acte de agresiune petrecute la Șcheia. Un bărbat din familia Bozomală a fost bătut și înțepat cu o furcă, unul dintre agresori fiind depistat, pus sub acuzare și reținut 24 de ore, iar al doilea fiind fugit.