Invențiile prezentate în competiție de reprezentanții Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava în cadrul International Trade Fair ”Ideas Inventions New Products” – iENA 2022, eveniment organizat în Nuremberg, au fost răsplătite cu tot atâtea medalii de către juriul competiției de prestigiu.
Sub deviza „Creativitate, inventivitate și putere inovatoare”, în perioada 27-30 octombrie au fost înscrise în această ediție a concursului peste 500 de invenții, din 26 de țări, între care Algeria, Angola, Austria, Bosnia-Herțegovina, China, Croația, Germania, Iran, Coreea, Liban, Lituania, Malaysia, Peru, Polonia, Portugalia, Spania, Elveția, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia, Marea Britanie, Vietnam, Yemen.
În această prestigioasă competiție, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a înscris cu patru invenții, denumite Termocuplă tip ambreiaj, Sistem de siguranță termomecanic, Sistem de pompare și Sistem de recuperare a energiei. După mai multe etape de jurizare, membrii juriului internațional au premiat lucrările participante cu o medalie de argint și trei medalii de bronz.
Lucrarea de inventică medaliată cu argint a fost Sistem de recuperare a energiei, ea fiind realizată în colaborare de Dan Laurenţiu Milici, Mihaela Pavăl, Ilie Nițan, Oana Vasilica Grosu, Eusebiu Toader, Cezar Dumitru Popa, Pavel Atănăsoaie, Crenguţa Elena Bobric și Daniela Irimia.
O medalie de bronz a fost obținută pentru lucrarea Sistem de pompare, realizată de
Ilie Nițan, Eusebiu Toader, Mihaela Pavăl, Dan Laurenţiu Milici, Dumitru Cernușcă, Mariana Rodica Milici, Adrian Graur, Mihai Dimian și Constantin Ungureanu. Tot de o medalie de bronz s-a bucurat și echipa care a realizat lucrarea de inventică Sistem de siguranță termomecanic, din care fac parte Ilie Nițan, Laurențiu-Dan Milici, Mihaela Poienar, Gheorghe Pentiuc, Anna Sabadaș, Mariana Rodica Milici, Crenguța Elena Bobric, Daniela Irimia, Gabriela Rață și Elena-Daniela Olariu. Cea de a patra lucrare medaliată tot cu bronz s-a intitulat Termocuplă tip ambreiaj, fiind realizată în echipă de Dumitru Cernușcă, Laurențiu-Dan Milici, Ilie Nițan, Mihaela Pavăl, Sergiu Pața, Mihai Cenușă, Bogdan Breabăn și Cezar Dumitru Popa.
Tot în cadrul International Trade Fair ”Ideas Inventions New Products” – iENA 2022, președintele Asociației Inventatorilor din Portugalia (AIP), profesor dr. Fernando Maldonado Lopes, a oferit medalia de aur invenției Sistem de pompare.