Statisticile administrației locale rădăuțene arată o creștere cu peste zece procente a numărului căsătoriilor oficiate în primele zece luni din aceste an, cât și o creștere sensibilă a numărului nașterilor, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021. Potrivit datelor puse la dispoziție de biroul Stare Civilă din Primăria Rădăuți, dacă în intervalul 1ianuarie-31 octombrie 2021 au fost eliberate 164 de certificate de căsătorie, în primele zece luni din acest an ofițerii stării civile au oficiat 182 de căsătorii. Creștere, dar nu la fel de mare, se înregistrează și la capitolul nou-născuți, pentru că până la finele lui octombrie 2022 au fost întocmite 1194 de certificate de naștere, cu șase mai multe decât în același interval 2021, când au fost eliberate 1188. În aceeași perioadă, în intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2022, funcționarii administrației locale rădăuțene au emis 460 de certificate de deces, cu 118 mai puține decât în primele zece luni din anul anterior. Lucrătorii din primăria rădăuțeană fac un apel către populație, reamintind contribuabililor că potrivit Legii 105 din 20 aprilie 2022 certificatele de naștere, căsătorie și deces plastifiate trebuie preschimbate.