Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă i-a replicat imediat, vineri, subprefectului Florin Sinescu, în legătură cu solicitarea acestuia din urmă, ca administrația județeană să se ocupe de recrutarea de medici urgentiști la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Cu titlul „Un subprefect PSD de la Suceava, atac la sistemului sanitar, gestionat de un coleg de-al său, ministrul PSD Alexandru Rafila”, Niculai Barbă a transmis un comunicat de presă prin care îi amintește subprefectului Sinescu faptul că „tot un coleg de-al său, chiar sucevean, este în Ministerul Sănătății, secretar de stat cu atribuții pe partea de urgențe” și spune că „acest subprefect ar fi putut să discute direct cu conducerea ministerului sau măcar să se informeze cum funcționează sistemul sanitar în județe”.
Vicepreședintele Consiliului Județean a afirmat că în județul Suceava, Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” a devenit „o unitate spitalicească fanion cu anvergură regională” prin sprijinul permanent al administrației județene și îi recomandă subprefectului ca pentru „celelalte probleme” din sistemul sanitar, respectiv numărul de locuri la examenul de rezidențiat pentru urgentiști și atragerea acestora în spitale județene, să se adreseze „colegilor din conducerea ministerului”. „Altfel spus, a cam greșit <adrisantul> cu acele scrieri. Îi pot oferi foarte repede o serie de lămuriri chiar în acest weekend, când am putea discuta mai multe probleme chiar în fieful președintelui PSD Suceava, la Fălticeni, sâmbătă, după ora 10:00. Incredibil cum se gândesc unii, care nu au făcut mai nimic pentru acest spital, că pot câștiga procente aruncând cu mizerie în oameni și în munca lor, în instituții de referință ale județului, cum este Spitalul Județean Suceava”, a mai transmis Niculai Barbă.