Suprafața spațiilor verzi „intangibile” (pe care nu se poate construi nimic) din municipiul Suceava a fost diminuată cu 3412 mp, prin decizie de Consiliu Local, pentru a putea fi realizată o investiție de utilitate publică - un pasaj subteran, rutier şi pietonal la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sfântul loan cel Nou”.
Este pentru prima dată când o suprafață mai amplă este scoasă din Registrul Spațiilor Verzi, în care au fost incluse și cele 150 de hectare de pădure-parc, Șipote și Zamca, obținute prin hotărâre de Guvern, încât eliminarea celor două parcele de teren situate de o parte și de alta a bulevardului principal, în dreptul trecerii de pietoni de la Spital, nu afectează deloc suprafața de spații verzi pe cap de locuitor, care e printre cele mai mari din țară. Legislația permite schimbarea destinației terenurilor din Registrul Spațiilor Verzi numai pentru lucrări de utilitate publică.
Măsura a fost luată de către aleșii locali la solicitarea Consiliului Județean Suceava, care are în lucru un proiect de amenajare a unui pasaj subteran, rutier şi pietonal, cu o lungime de 200 de metri, cu două benzi de circulație pentru mașini, de 3,5 metri lățime fiecare și trotuar pentru pietoni, de 1,5 metri.
Traseul pasajului subteran pleacă din preajma UPU, pe sub spațiul verde și pe sub actuala trecere de pietoni de pe bulevardul 1 Mai, până în curtea Spitalului vechi, ieșirea urmând să fie amenajată pe zona pe care acum e spațiu verde.
Pasajul subteran va avea rigole de colectare pentru apele pluviale, sisteme de drenaj pentru coborârea pânzei freatice, parapet de protecție pietonal, sistem de aerisire și filtre de neutralizare a noxelor auto, precum și sistem de iluminare. Durata de funcționare este estimată a fi de 100 de ani.
Lucrarea va fi una foarte costisitoare, fiind realizată în subteran, unde execuția este mult mai dificilă și necesită măsuri speciale, iar printre piedicile care trebuie depășite se numără rețelele de utilități (apă rece, termoficare, cabluri electrice) care se găsesc în acea zonă și deservesc o mare parte a orașului.