Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 oct 2022 - Anul XXVII, nr. 253 (8170)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Performanțe răsplătite

Campionii mondiali la canotaj Marius și Ionela Cozmiuc au devenit cetățeni de onoare ai comunei Todirești

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Campionii mondiali la canotaj, soții Marius și Ionela Cozmiuc, sunt începând de miercuri cetățeni de onoare ai comunei Todirești. Acordarea acestor distincții s-a derulat în biserica din Costâna, de hramul acesteia, de Sf. Dumitru. De altfel, Marius Cozmiuc este strâns legat de aceste locuri și asta pentru că o parte din vacanțe și le-a petrecut la bunicii din Costâna. ”Moșu”, așa cum îi spune campionul mondial bunicului său, a fost prezent la eveniment și a fost extrem de emoționat. Marius și Ionela Cozmiuc au venit îmbrăcați în cămăși populare confecționate de una dintre bunici și au participat la întreaga slujbă religioasă, mai ales că au o relație deosebită și cu preotul Ionel Daniel Medrihan. Acesta a mărturisit că în momentele grele de reconstrucție a bisericii și a casei parohiale, a avut un sprijin nesperat din partea celor doi campioni, iar legăturile nu doar că au devenit mai strânse de-a lungul anilor, ci s-au și amplificat. Cuvinte de laudă la adresa celor doi campioni a avut și primarul din Todirești, Mugurel Bocancea, care a și avut inițiativa ca această festivitate de acordare a titlurilor de cetățeni de onoare pentru soții Cozmiuc să aibă loc în incinta bisericii din Costâna. Întâmplarea face ca aceste distincții să fie acordate la exact cinci ani din ziua în care Marius și Ionela și-au unit destinele și s-au căsătorit civil. ”Sunteți exemple demne de urmat pentru cei tineri, pentru cei care vor să facă sport de performanță și care mai obțin și bani din această activitate. Ne mândrim cu voi și sperăm să vă atingeți visul, acela de a deveni campioni olimpici”, le-a transmis primarul Mugurel Bocancea, care a citit în fața asistenței numeroase din biserică performanțele pe care cei doi sportivi le-au avut de-a lungul carierelor, atât la juniori, cât mai ales la seniori. Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat performanța campionilor mondiali, a familiei Cozmiuc. „Am venit să-i felicit pe dragii noștri bucovineni, campionii mondiali, alături de primar. Să vezi un campion îmbrăcat în costum popular bucovinean este ceva deosebit. Aș spune un lucru despre performanța în familie. Ei sunt o familie, o familie care a reușit și în viață, a reușit și o performanță mondială”, a spus președintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a amintit că Marius Cozmiuc a primit titlul de cetățean de onoare al județului în cursul anului trecut, iar o astfel de distincție va primi anul acesta și soția sa, Ionela Cozmiuc.

 

 

La inițiativa preotului Medrihan, care trebuie spus că are zece copii, în cinstea noilor cetățeni de onoare ai comunei toată lumea a cântat ”La mulți ani”. Pentru Marius și Ionela Cozmiuc nu a fost finalul evenimentului, și asta pentru că în fața bisericii, de o parte și de cealaltă a intrării, cei doi au plantat câte un brad.

Marius a cucerit aurul european, în acest an, alături de Sergiu Bejan, la Munchen, precum și în Campionatul Mondial de la Racice, la dublu rame. Și Ionela Cozmiuc a fost medaliată cu aur în septembrie, la Campionatul Mondial de canotaj de la Racice (Cehia), după ce în luna august a obţinut aurul european la Munchen.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Campionii mondiali la canotaj Marius și Ionela Cozmiuc au devenit cetățeni de onoare ai comunei Todirești.
 Vizualizări articol: 729 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Campionii mondiali la canotaj Marius și Ionela Cozmiuc au devenit cetățeni de onoare ai comunei Todirești5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei