Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit „ABC” Suceava, sub coordonarea cadrelor didactice, au organizat, la sfârșitul săptămânii, în curtea instituției de învățământ, o expoziție tematică intitulată „Povestea toamnei”.
Îndrumați de directoarea grădiniței, prof. Maria Matei, și de coordonatoarea GPP ,,ABC” Suceava, prof. Ruxandra Toma, preșcolarii și cadrele didactice implicate în proiect (prof. Olivia Atudorei, prof. Ruxandra Toma, prof. Aspazia Popescu, prof. Mirela Aanei, prof. Raluca Moisa, prof. Andreea Buliga, prof. Gabriela Rîșca, prof. Maria Dolhascanu, prof. Elisabeta Popa, prof. Mădălina Ichim, prof. Cristina Grigoraș, prof. Gabriela Plugariu, prof. Valentina Moroșan, prof. Emanuela Gafincu, ed. Alexandra Maciuc), au ornat curtea grădiniței cu cele mai frumoase decorațiuni și elemente caracteristice anotimpului toamna: dovleci, frunze galbene, arămii sau roșii, legume, fructe și flori, toate acestea venind în completarea creațiilor realizate de mânuțele dibace ale preșcolarilor. Prof. Ruxandra Toma, coordonatorul grădiniței, ne-a explicat că tematica expoziției se dorește a fi „povestea incursiunii preșcolarilor în descoperirea toamnei, ca anotimp, din perspectiva caracteristicilor acestuia, a schimbărilor din mediul înconjurător, a explorărilor și cercetărilor asupra fenomenelor naturii, a perceperii bogățiilor toamnei și a activităților specifice realizate de copii și adulți și deopotrivă finalizarea concomitentă a primului modul din acest an școlar, cât și al proiectului tematic<Pe cărările toamnei>, derulat pe parcursul mai multor săptămâni la nivelul fiecărei grupe.”
În opinia directoarei de la Grădinița cu Program Prelungit „ABC” Suceava,prof. Maria Matei, expoziția tematică ,,Povestea de toamnă” este relevantă din perspectiva țintei propuse în proiectul de dezvoltare instituțională, „care face referire la <practicarea unui curriculum formal, informal și nonformal, coerent și eficient, generator de șanse egale și performanță continuă a beneficiarilor direcți și indirecți> ca factor determinant în acumularea de cunoștințe și formarea de comportamente ale preșcolarilor. Povestea a avut ca obiectiv și apropierea, cât și implicarea familiei în crearea de experiențe autentice, care să sprijine preșcolarii în formarea unui sistem de valori precum implicarea, respectul, aprecierea, colaborarea.”
Expoziția tematică s-a bucurat de un public-vizitator numeros, care s-a oprit pentru câteva minute să observe și să admire exponatele poveștii de toamnă realizate de către preșcolari, în echipă cu cadrele didactice. Am mai aflat de la organizatori că ,,Povestea toamnei” a constituit un prilej de petrecere calitativă a timpului liber, în cadrul „comunităţii lărgite a grădiniţei”, copii, cadre didactice, părinţi şi bunici, foști preșcolari, actuali elevi, „care au vizitat și vizionat produsele activităților preșcolarilor, prezentate într-o manieră care a atras atenția prin diversitate, creativitate și, nu în ultimul rând, prin coloristica inconfundabilă”.